x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Incendiu la o locuință din Obârșia. Două persoane au murit și una a fost rănită

Incendiu la o locuință din Obârșia. Două persoane au murit și una a fost rănită

23 Feb 2019   •   10:43
Incendiu la o locuință din Obârșia. Două persoane au murit și una a fost rănită

Două persoane au murit şi una a fost rănită în urma unui incendiu izbucnit noaptea trecută la o locuinţă din comuna Obârşia, au anunţat sâmbătă reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Olt. 

Pentru stingerea incendiului au intervenit echipaje de pompieri de la Vişina şi Caracal, care au găsit casa arzând generalizat, iar acoperişul şi tavanele erau prăbuşite în interior. Proprietarul locuinţei a suferit arsuri pe diferite părţi ale corpului şi a fost transportat la spital de către un echipaj de la Ambulanţă. 

"După pătrunderea în locuinţă, pompierii au găsit trupurile neînsufleţite ale tatălui proprietarului, în vârstă de 79 de ani şi surorii acestuia, în vârstă de 58 de ani. Cele două persoane prezentau arsuri pe întreaga suprafaţă a corpului. Proprietarul locuinţei, în vârstă de 49 de ani, a suferit arsuri de gradul II la nivelul feţei, membrelor superioare şi abdomenului şi a fost transportat la CPU Caracal", a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu. 

Pompierii au acţionat aproximativ două ore pentru stingerea incendiului, intervenţia lor fiind îngreunată de vântul puternic. 

Reprezentanţii ISU au stabilit drept cauză probabilă a incendiului un scurtcircuit produs la un prelungitor electric.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu obarsia olt