x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Lucrările la Podul Constanța se realizează doar pe timpul nopții

Lucrările la Podul Constanța se realizează doar pe timpul nopții

07 Dec 2019   •   16:00
Lucrările la Podul Constanța se realizează doar pe timpul nopții
Sursa foto: antena3

Lucrările de reparaţii şi consolidare la Podul Constanţa sunt realizate fără închiderea totală a circulaţiei rutiere şi doar în cursul nopţii, când STB scoate de sub tensiune liniile de troleibuz şi tramvai, precizează CFR SA.
"În cursul nopţii de 6 spre 7 decembrie s-a lucrat în zona centrală, la stâlpul nr.2, pentru demolarea mortarului şi a betonului de la nivelul soclului. Menţionăm faptul că lucrările de reparaţii şi consolidare la podul de cale ferată situat pe magistrala feroviară Bucureşti - Constanţa, la km 4+327 (Pod Constanţa) se execută fără închiderea totală a circulaţiei rutiere, doar în cursul nopţii, timp de 2-3 ore, când STB scoate de sub tensiune liniile de troleibuz şi tramvai", arată CFR.

Ssprijinul şi colaborarea autorităţilor locale, în ceea ce priveşte respectarea intervalului orar de scoatere de sub tensiune a liniilor de troleibuz şi tramvai în vederea desfăşurării lucrărilor, au o contribuţie esenţială în respectarea, de către antreprenor, a termenului de finalizare a lucrărilor.

"CFR SA le recomandă conducătorilor auto să circule cu prudenţă, să respecte semnificaţia indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă, aceste măsuri având drept scop menţinerea condiţiilor optime şi de siguranţă în traficul rutier, în perioada de desfăşurare a lucrărilor".

AGERPRES

×
Subiecte în articol: podul constanta