x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Mașină lovită de un tren, în Tulcea. Șoferița nu a oprit la trecerea peste calea ferată

Mașină lovită de un tren, în Tulcea. Șoferița nu a oprit la trecerea peste calea ferată

30 Iun 2020   •   11:12
Mașină lovită de un tren, în Tulcea. Șoferița nu a oprit la trecerea peste calea ferată

O mașină a fost lovită de un tren, marți dimineață, în zona gării de mărfuri din Tulcea. Femeia aflată la volanul mașinii a fost rănită.

Potrivit Poliției Tulcea, o femeie de 53 de ani, din Tulcea, conducea o mașină pe drumul către Gara de Mărfuri Tulcea, nu a respectat semnificația indicatorului de la trecerea la nivel cu calea ferată și nu a dat prioritate unui tren de persoane.

În urma impactului au rezultat avarierea autoturismului și a trenului de persoane, precum si rănirea șoferiței. Niciunul dintre cei 15 călători aflați în tren nu a fost rănit.

Ambii șoferi au fost testați alcoolscop, rezultatele fiind negative.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tren masina accident tulcea