x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Asztalos (CNCD): Judeţul de înmatriculare a autovehiculului nu este relevant pentru reducerea poluării şi aglomerării, ci gradul de poluare al acestuia

Asztalos (CNCD): Judeţul de înmatriculare a autovehiculului nu este relevant pentru reducerea poluării şi aglomerării, ci gradul de poluare al acestuia

14 Aug 2019   •   21:45
Asztalos (CNCD): Judeţul de înmatriculare a autovehiculului nu este relevant pentru reducerea poluării şi aglomerării, ci gradul de poluare al acestuia

Preşedintele Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), Asztalos Csaba, afirmă că nu judeţul de înmatriculare a unui autovehicul este relevant pentru reducerea poluării şi aglomerării unui oraş, ci gradul de poluare al acestuia, prin urmare consideră că vinieta de acces în Bucureşti, în condiţiile prezentate de Primăria Capitalei, este discriminatorie, deci nelegală. 

"Noi am avut plângeri la CNCD cu privire la impunerea unor taxe de acces pentru autovehicule în funcţie de judeţul de înmatriculare a acestora. A fost celebra taxă de barieră la Mamaia, prin care accesul în staţiune a autovehiculelor înmatriculate în alt judeţ decât Constanţa era taxată. Această taxă a fost considerată ca fiind discriminatorie printr-o decizie instanţei, respectiv a Curţii de Apel Bucureşti, tocmai pentru că nu se justifica această diferenţiere pe criteriul de înmatriculare într-un judeţ sau altul. De altfel, Curtea de Apel mai spunea că aceste taxe se pot impune prin lege şi nu prin hotărârea Consiliului Local", a declarat miercuri, pentru AGERPRES, Asztalos Csaba. 

Acesta a mai spus că Primăria Bucureşti ar putea opta, în schimb, pentru alte măsuri, cum ar fi taxarea autovehiculelor sub Euro 5, indiferent unde sunt înmatriculate, interzicerea circulaţiei în Capitală a autovehiculelor cu motor Diesel sau impunerea de restricţii pentru anumite zone aglomerate şi poluate. 

"Pentru Bucureşti, din punctul meu de vedere, se pot lua măsuri pentru limitarea poluării atât prin taxare, cât şi prin restricţionarea sau interzicerea accesului în anumite zone din centru sau considerate poluate ori aglomerate. Dar, criteriul care trebuie avut la bază nu este cel al înmatriculării într-un judeţ sau altul a autovehiculelor, ci gradul de poluare al acestora. Dacă Primăria Bucureşti, de pildă, de mâine decide că în oraş nu mai pot circula autovehiculele Euro 3 sau 4, dar indiferent de judeţul de înmatriculare, fie că sunt înmatriculate în Paris, Maramureş, unde vreţi, deci toate autovehiculele, nu este o formă de discriminare, această restricţie poate fi justificată. De exemplu, în Germania există oraşe care au decis că din data de, anul cutare, interzic circulaţia autovehiculelor cu motor Diesel pentru că ele sunt poluante, dar indiferent dacă sunt înmatriculate în oraşul respectiv sau în altă parte. Regula se aplică în funcţie de criteriul gradului de poluare al autovehiculului, ca atare nu putem stabili o vinietă de acces doar pentru autovehiculele din alte judeţe pentru că nu are relevanţă unde sunt înmatriculate din perspectiva reducerii gradului de poluare. Nici statistic nu am probat că ele sunt vinovate pentru gradul ridicat de poluare din Bucureşti. Dimpotrivă (...) Poate fi introdusă în schimb, spre exemplu, o taxă pentru autoturismele sub Euro 5, să plătească o taxă de poluare. Putem să decidem că nu mai permitem circulaţia autoturismelor sub Euro 3 sau să aibă o taxă mult mai mare. Sau putem să introducem o taxă pentru toate autovehiculele care circulă prin centru, dar pentru toate autovehiculele, indiferent dacă sunt înmatriculate în Bucureşti, Ilfov, Prahova sau alte judeţe. Deci, criteriul după care stabilesc o taxă, o restricţie sau excludere este gradul de poluare al autovehiculelor şi nu locul de înmatriculare a acestora", a mai spus Asztalos Csaba. 

El a menţionat că locuieşte de 20 de ani în Bucureşti şi susţine măsurile pentru protejarea mediului şi reducerea poluării, prin urmare acestea sunt sugestiile sale pentru a corecta propunerea Primăriei, astfel încât acesta să fie legală, corectă şi nediscriminatorie.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: csaba asztalos cncd