x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Atac sângeros la Spitalul de Psihiatrie din Buzău. Gabi Diaconu, psihiatru: „A fost o explozie foarte mare de violență"

Atac sângeros la Spitalul de Psihiatrie din Buzău. Gabi Diaconu, psihiatru: „A fost o explozie foarte mare de violență"

18 Aug 2019   •   09:06
Atac sângeros la Spitalul de Psihiatrie din Buzău. Gabi Diaconu, psihiatru: „A fost o explozie foarte mare de violență"
Sursa foto: observator.tv

Numărul persoanelor care au murit după ce un bolnav a atacat cu un obiect metalic pacienții internați la Spitalul de Psihiatrie Săpoca din județul Buzău a ajuns la patru, au anunțat reprezentanții IPJ Buzău. Medicul psihiatru Gabi Diaconu a vorbit la Antena 3 despre acest caz.

„Sunt câteva observații pe care vreau să le fac cu privire la comportamentul acestei persoane. În primul rând, nu ne uităm la o psihoză oarecare. Majoritatea psihoticilor nu iau un stativ și lovesc în stânga și în dreapta. Psihoză înseamnă că acea persoană are mari probleme în momentul respectiv să testeze realitatea. Dar asta, mai degrabă, îi dă anxietate.

În situația de față ne uităm la o persoană care avea un trecut susținut și destul de profund, sever, de tulburare a comportamentului. În al doilea rând, uitându-ne la numărul de victime, nu este deloc simplu să lovești până la punctul la care săvârșești o viață”, a spus Gabi Diaconu, duminică dimineață, la Antena 3.

„A fost o explozie foarte mare de violență", a punctat Gabi Diaconu, psihiatru.

„Din verificări a rezultat că este vorba despre un bărbat de 38 de ani din Săgeata care se internase voluntar. Patru dintre victime au decedat, iar alte 9 au fost transportate la Spitalul Județean pentru îngrijiri medicale", susține IPJ Buzău.

Ancheta este în desfășurare la spital, fiind coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

×
Subiecte în articol: Gabriel Diaconu