x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator FMI: Ţările din Europa Centrală şi de Est, cele mai vulnerabile la şocurile financiare!

FMI: Ţările din Europa Centrală şi de Est, cele mai vulnerabile la şocurile financiare!

10 Oct 2012   •   09:56
FMI: Ţările din Europa Centrală şi de Est, cele mai vulnerabile la şocurile financiare!

Expunerea la zona euro şi datoriile externe fac ca ţările din Europa Centrală şi de Est să fie cele mai vulnerabile la şocurile financiare, în timp ce statele din Asia şi America Latină sunt mai puţin expuse, avertizează Fondul Monetar Internaţional, potrivit Reuters.

"În ciuda multor măsuri importante adoptate deja de autorităţi, această agendă rămâne incompletă, expunând zona euro unei spirale descendente de ieşiri de capital, temeri privind prăbuşirea zonei euro şi declin economic", se arată în Raportul privind stabilitatea financiară globală realizat de FMI, potrivit Agerpres.

Instituţia avertizează că riscurile din zona euro s-ar putea de asemenea propaga spre pieţele emergente, unde creşterea deja a încetinit.

De asemenea, FMI apreciază că principala ameninţare pentru economia globală este criza datoriilor din zona euro, iar riscurile la adresa stabilităţii au crescut în ultimele şase luni, încrederea rămânând 'foarte fragilă'.

"Intensificarea crizei a avut ca rezultat ieşiri de capital de la periferie spre centru, într-un ritm care în mod normal este asociat cu crizele valutare. Restabilirea încrederii în rândul investitorilor privaţi reprezintă principalul obiectiv pentru stabilizarea zonei euro", apreciază FMI.

"Spania şi Italia au suferit ieşiri masive de capital în ultimele 12 luni, de 296 miliarde de dolari şi, respectiv 235 miliarde de dolari. Până când încrederea în zona euro nu se restabileşte, se vor accentua vânzările de active, restricţionarea creditării, iar efectele negative se vor propaga de la periferie spre centru", se mai arată în raportul FMI.

×