x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator GALERIE FOTO: Simona Halep, ovaționată pe Arena Națională: E seara noastră, nu a mea

GALERIE FOTO: Simona Halep, ovaționată pe Arena Națională: E seara noastră, nu a mea

17 Iul 2019   •   19:47
GALERIE FOTO: Simona Halep, ovaționată pe Arena Națională: E seara noastră, nu a mea
Sursa foto: Lucian Alecu

Ion Țiriac a ținut un scurt discus pe Arena Națională. Acesta a făcut o prezentare scurtă a finalei de la Wimbledon.

”Welcome to Simona Night. Eu am pășit pe acel teren. E un teren special, are o tradiție de peste 100 de ani. Eu am hotărât să o rog pe Simona și ea a acceptat: să mai trecem încă o dată prin această finală! Cu rugămintea ca Simona, onestă și sinceră, cea care a stat 55 de minute, spre surprinderea mea, și eu sunt greu de surprins, cu o concentrare maximă și a adus  un trofeu pe care nu-l găsești în fiecare zi, să ne povestească”, a spus Țiriac.

Simona Halep a ajuns pe Arena Națională, în fața publicului, unde a arătat marele trofeu de la Wimbledon. Românca a intrat pe stadion pe melodia ”We are the champions”.

Publicul ovaționează și o aplaudă.

”Am o mare bucurie să vă am alături în această seară să împărțim acest trofeu, pentru că este al nostru. E al țării în primul rând și e o seară foarte specială pentru mine. Și anul trecut a fost, dar de data aceasta parcă e mai special. Vă mulțumesc foarte că ați venit și să ne gândim că se mai pot întâmpla astfel de zile.

E seara noastră, nu a mea. Am fost inspirați de acești campioni care au venit în această seară alături de mine. Mulțumesc tuturor celor care au trimis videouri și celor care au venit să mă vadă. O parte din trofeu i-o dedic mamei mele, care și-a dorit asta mereu. De la patru ani și jumătate am avut cei mai buni antrenori și mulțumesc pentru fiecare cărămidă.  Lui Ilie Năstase, care ne-a făcut să iubim cu adevărat acest sport și domnului Ion Țiriac, pentru sfaturile dure. Și, bineînțeles, României pentru că aici m-am născut și îmi doresc să trăiesc aici toată viața.

Mulțumesc României că m-am născut aici și vreau să trăiesc aici toată viața”, a spus Simona Halep.

foto: Lucian Alecu

Citește întreaga știre pe site-ul Antena 3.

×
Subiecte în articol: simona halep arena nationala