x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Guvernul vrea taxarea inversă pentru comerţul cu gaze naturale, până la 30 iunie 2022

Guvernul vrea taxarea inversă pentru comerţul cu gaze naturale, până la 30 iunie 2022

14 Aug 2019   •   16:55
Guvernul vrea taxarea inversă pentru comerţul cu gaze naturale, până la 30 iunie 2022
Sursa foto: zorandimzr/Getty Images/iStockphoto

Guvernul propune implementarea mecanismului taxării inverse pentru comerţul cu gaze naturale în interiorul ţării până la data de 30 iunie 2022, prin proiectul de modificare a Codului fiscal, publicat miercuri pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice (MFP).

"Se propune implementarea mecanismului taxării inverse pentru livrarea de gaze naturale în interiorul ţării până la data de 30 iunie 2022. Totodată, sunt stabilite şi măsuri tranzitorii pentru aplicarea acestei măsuri", se arată în nota de fundamentare, care însoţeşte proiectul de act normativ.

Autorii proiectului arată că extinderea aplicării taxării inverse pentru livrarea de gaze naturale "generează un impact pe cash-flow, care este dificil de apreciat dacă este pozitiv sau negativ, având în vedere că este influenţat de numărul celor implicaţi pe lanţul de distribuţie, întrucât prin acest mecanism nu se efectuează plăţi de TVA între furnizorul/prestatorul şi beneficiarul acestor livrări/prestări, urmând ca TVA să fie colectată de la consumatorul final".

"Totodată, menţionăm că aplicarea taxării inverse poate conduce la creşterea colectării TVA prin prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale", se mai spune în document.

Astfel, proiectul de ordonanţă de urgenţă propune modificarea Codului fiscal prin introducerea unui articol care arată că, printre operaţiunile pentru care se aplică taxarea inversă, este inclusă livrarea de gaze naturale către un comerciant persoană impozabilă, stabilit în România conform art. 266 alin. (2).

Comerciantul persoană impozabilă reprezintă persoana impozabilă a cărei activitate principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora şi al cărei consum propriu de gaze naturale este neglijabil. Prin consum propriu neglijabil de gaze naturale se înţelege un consum de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată.

Se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul care deţine licenţa pentru administrarea pieţelor centralizate de gaze naturale eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), pentru tranzacţiile în care acesta deţine calitatea de contraparte.

De asemenea, se consideră că are calitatea de comerciant persoană impozabilă cumpărătorul de gaze naturale care îndeplineşte cumulativ următoarele condiţii: deţine o licenţă valabilă de furnizare de gaze naturale sau o licenţă pentru activitatea traderului de gaze naturale, eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de gaze naturale; activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora şi consumul său propriu din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil.

În acest sens, persoana impozabilă trebuie să depună la organul fiscal competent, până pe data de 10 decembrie a fiecărui an, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că îndeplineşte această condiţie, respectiv că în perioada ianuarie - noiembrie a acelui an calendaristic a avut un consum propriu de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată, care este valabilă pentru toate achiziţiile de gaze naturale efectuate în anul calendaristic următor.

Persoana impozabilă care obţine licenţa de furnizare de gaze naturale sau licenţa pentru activitatea traderului de gaze naturale în perioada 1 - 31 decembrie a unui an calendaristic trebuie să depună la organul fiscal competent, în perioada 1 - 20 ianuarie a anului calendaristic următor, o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că a avut un consum propriu de maximum 1% din cantitatea de gaze naturale cumpărată în perioada din luna decembrie în care a deţinut licenţa de furnizare sau licenţa pentru activitatea traderului de gaze naturale, care este valabilă pentru toate achiziţiile de gaze naturale efectuate în anul calendaristic în care se depune această declaraţie.

Totodată, ANAF are obligaţia să afişeze pe site-ul său lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile respective cel târziu până pe data de 31 decembrie a fiecărui an, respectiv până pe data de 31 ianuarie a anului următor în cazul cumpărătorilor de gaze naturale care au obţinut licenţa de furnizare de gaze naturale sau licenţa pentru activitatea traderului de gaze naturale între 1 şi 31 decembrie a fiecărui an.

Furnizorul de gaze naturale nu aplică taxare inversă dacă în momentul livrării beneficiarul care avea obligaţia de a depune la organul fiscal competent declaraţia pe propria răspundere privind consumul propriu neglijabil de gaze naturale nu figurează în "Lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile pe propria răspundere pentru îndeplinirea condiţiei prevăzute la art. 331 alin. (2) lit. l) pct. 2 din Codul fiscal".

În cazul cumpărătorilor de gaze naturale care au obţinut licenţa de furnizare sau licenţa pentru activitatea traderului de gaze naturale între 1 şi 31 decembrie a anului anterior, furnizorii pot emite facturi de corecţie cu semnul minus conform art. 330 alin. (1) lit. b), în vederea aplicării taxării inverse, respectiv a regularizării taxei şi restituirii acesteia către beneficiar pentru livrările efectuate până la data afişării pe site-ul ANAF a cumpărătorului în lista persoanelor impozabile care au depus declaraţiile pe propria răspundere.

Pentru achiziţiile de gaze naturale efectuate în anul în care cumpărătorul obţine o licenţă valabilă de furnizare de gaze naturale sau o licenţă pentru activitatea traderului de gaze naturale, eliberată de Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei, care face dovada că respectivul cumpărător este un comerciant de gaze naturale, cumpărătorul trebuie să transmită vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora şi consumul său propriu estimat din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului respectiv.

"Pentru aplicarea prevederilor art. 331 alin. (2) lit. l) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în anul 2019, comerciantul persoană impozabilă cumpărător de gaze naturale trebuie să transmită vânzătorului o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că activitatea sa principală, în ceea ce priveşte cumpărările de gaze naturale, o reprezintă revânzarea acestora şi consumul său propriu estimat din cantitatea de gaze naturale cumpărată este neglijabil, care este valabilă până la data de 31 decembrie a anului 2019", se arată în proiectul de act normativ. AGERPRES

×
Subiecte în articol: gaze naturale taxare inversă comerţ