x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator OMS: Rezistenţa bacteriilor la antibiotice, "o ameninţare globală majoră"

OMS: Rezistenţa bacteriilor la antibiotice, "o ameninţare globală majoră"

02 Mai 2014   •   21:07
OMS: Rezistenţa bacteriilor la antibiotice, "o ameninţare globală majoră"

Infecţii considerate în prezent minore riscă să facă victime din nou în cazul în care nu sunt luate măsuri la nivel global şi în mod urgent pentru a lupta împotriva rezistenţei la antibiotice, avertizează Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS).

Un nou raport al OMS, primul privind rezistenţa la antibiotice la nivel global, afirmă că „această ameninţare gravă nu mai este o previziune, ci o realitate în fiecare regiune a lumii, şi că orice persoană, indiferent de vârsta şi ţara sa, poate fi afectată”.

Cauza: utilizarea abuzivă

Antibioticele sunt considerate de OMS ca fiind unul dintre pilonii sănătăţii noastre, care ne permit să trăim mai mult şi mai sănătos. Însă utilizarea lor abuzivă le-a făcut aproape ineficiente în câteva decenii.

Raportul, care se bazează pe datele provenind din 114 ţări, face cunoscut că s-a dezvoltat o rezistenţă în cazul multor agenţi infecţioşi, însă OMS pune accent pe rezistenţa la antibiotice a şapte bacterii responsabile de boli grave, cum ar fi infecţiile hematologice (septicemii), diaree, pneumonie, infecţii ale tractului urinar şi gonoree (infecţii cu transmitere sexuală).

Consecinţele

Ca o consecinţă a acestei rezistenţe la antimicrobieni, „pacienţii sunt bolnavi mai mult timp şi riscul de decese creşte”.
De exemplu, persoanele care au contactat stafilococul auriu rezistent la meticilină au un risc de deces de 64% mai ridicat decât cele afectate de o formă non-rezistentă a infecţiei.

În opinia OMS, utilizarea necorespunzătoare a antibioticelor este una dintre principalele cauze ale rezistenţei: în ţările sărace dozele administrate sunt prea mici, în timp ce în ţările bogate utilizarea lor este excesivă.
În raportul său, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a denunţat de asemenea lipsa monitorizării în cazul utilizării antibioticelor la animalele destinate consumului uman. 

×
Subiecte în articol: infectii oms antibiotice