Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Principele Radu: În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru noi o ţară cheie

12 Iun 2019

În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru România o ţară cheie, a afirmat miercuri principele Radu, subliniind că Familia Regală a avut în toată această perioadă un aport semnificativ la consolidarea relaţiilor dintre cele două state.
 

La Palatul Elisabeta a fost organizat miercuri un eveniment dedicat centenarului relaţiilor diplomatice româno-poloneze, la care a participat şi ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek.

"În suta de ani care a trecut, Polonia a reprezentat pentru noi o ţară cheie, atât în vremurile interbelice în care urmau să vină tragedii care ne-au atins în mod egal pe amândouă naţiunile, dar şi în zilele noastre când, după eforturi considerabile şi după suferinţe mari în timpul Războiului Rece, ţările noastre se găsesc atât membre în NATO, cât şi în Uniunea Europeană, adică două dintre cele mai demne familii de naţiuni ale lumii", a spus principele.

El a ţinut să sublinieze că "Familia Regală a avut în toată această perioadă de 100 de ani un aport, uneori direct, alteori indirect, fundamental'', în consolidarea relaţiilor dintre cele două ţări.

"Sunt sigur că atunci când Regele Ferdinand şi omologul său polonez, mareşalul Piłsudski, au decis, în februarie 1919, să stabilească relaţii diplomatice, au avut neîndoios amândoi în minte atât poziţia geografică a ţărilor noastre, cât şi dimensiunile ample ale celor două state. Fiul său, bunicul Majestăţii Sale, Carol al II-lea, a mers mai departe. A fost aproape un fel de polonez onorific în sufletul lui, fiindcă a iubit ţara dumneavoastră şi a făcut tot ce este omeneşte posibil să o apropie de noi. Despre gesturile pe care România le-a făcut atunci, în anii '30, ştiţi dumneavoastră mai bine decât mine şi nu doresc decât să vă spun că pentru familia noastră a fost nu numai un gest de generozitate, dar şi o onoare să putem ajuta o ţară de importanţa dumneavoastră", a arătat principele, la eveniment.

Acesta a amintit că Regele Carol al II-lea ''are din nou numele dăltuit în identitatea Regimentului 57, devenit Batalionul Logistic de la Brigada a 17 Mecanizată a Republicii Polone'', iar Majestatea Sa a devenit între timp ''Patronul Regal'' al acestei brigăzi. "Şi legăturile noastre s-au înteţit (...) prin vizita Parlamentului Poloniei la Palatul Elisabeta şi apoi a Marii Unităţi însăşi, ceva mai târziu", a menţionat principele Radu.

La rândul său, ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Wilczek, a evidenţiat bogăţia relaţiilor româno-poloneze, de-a lungul timpului.

Diplomatul polonez a evocat, printre altele, momentele vizitei de stat a Regelui Ferdinand şi a Reginei Maria cu Trenul Regal în Polonia, vizita de stat a Regelui Carol al II-lea în Polonia, însoţit de Principele Moştenitor Mihai, preluarea conducerii onorifice de către Regele Carol al II-lea a Regimentului 3 Puşcaşi "Wielkopolska", sau ajutorul dat Poloniei de Rege, Guvernul şi poporul român în anii celui de-Al Doilea Război Mondial.

Totodată, el a subliniat că în prezent Polonia şi România colaborează în numeroase iniţiative în UE şi NATO.

Alături de gazda serii, Custodele Coroanei Române, Margareta, şi de principele Radu, la eveniment au luat parte colaboratori ai ambasadei, reprezentanţi ai Armatei Poloniei, ai companiilor poloneze cu sediul în România, precum şi membri ai Parlamentului României şi ai societăţii civile.

AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Observator
IGPR: Acţiuni pentru destructurarea grupărilor infracţionale specializate în trafic de persoane şi droguri și criminalitate informatică IGPR: Acţiuni pentru destructurarea grupărilor infracţionale specializate în trafic de persoane şi droguri și criminalitate informatică
Relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă  purtată în procesiune pe străzile Capitalei Relicva Sfântului Ioan Paul al II-lea, Papă purtată în procesiune pe străzile Capitalei
Mai multe titluri din: Observator
Antena3.ro O profesoară de limba română i-a trimis aproape o mie de mesaje de amor unui elev de 16 ani - Totul a ieșit la iveală dintr-o banalitate
Libertatea.ro Un bebeluș mort, găsit de polițiștii din Vâlcea într-o găleată. A murit asfixiat cu un ciorap în gură
A1.ro Profesoară prinsă că a întreținut relații intime cu elevii! Ce detaliu șocant au descoperit polițiștii! „Ea este nepoata...”
IncomeMagazine.ro BestJobs: Speranța de angajare a tinerilor a crescut în 2019
Observator.ro Horoscop 21 octombrie