x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Vrancea: Peste o mie de grenade germane din Primul Război Mondial au fost descoperite la Cîmpuri

Vrancea: Peste o mie de grenade germane din Primul Război Mondial au fost descoperite la Cîmpuri

17 Sep 2019   •   20:34
Vrancea: Peste o mie de grenade germane din Primul Război Mondial au fost descoperite la Cîmpuri

Peste o mie de grenade model german, din Primul Război Mondial, au fost descoperite marţi la Cîmpuri, de un grup de detectorişti de metale, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vrancea.

„În urma unui apel primit marţi prin numărul unic de urgenţă 112, echipa pirotehnică a ISU Vrancea a fost solicitată să intervină în localitatea Câmpuri, deoarece un grup de detectorişti au descoperit mai multe grenade. După asanarea terenului de către specialiştii pirotehnicieni, au fost identificate un număr de 1.087 de grenade ofensive model german, folosite în timpul Primului Război Mondial", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, plutonier Cristina Pârvu.

Potrivit ISU, aceasta este una din cele mai importante descoperiri de muniţie de acest tip din Vrancea.

Grenadele au fost ridicate şi transportate în siguranţă în depozitul ISU Vrancea, în vederea neutralizării şi distrugerii.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: grenade primul razboi mondial