x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Deputat ALDE - mesaj pentru Grațiela Gavrilescu: Ești total în afara liniei partidului

Deputat ALDE - mesaj pentru Grațiela Gavrilescu: Ești total în afara liniei partidului

12 Sep 2019   •   13:14
Deputat ALDE - mesaj pentru Grațiela Gavrilescu: Ești total în afara liniei partidului

Deputatul ALDE Toma Petcu o acuză pe Graţiela Gavrilescu de minciună atunci când spune că a votat pentru ieşirea ALDE de la guvernare pentru a susţine candidatura lui Călin Popescu-Tăriceanu la prezidenţiale şi îi atrage atenţia acesteia că este "total în afara liniei partidului".

"Te-am auzit în dimineaţa asta (...) cum spuneai că, atunci când ai votat pentru ieşirea de la guvernare şi pentru denunţarea protocolului cu PSD, ai votat pentru că era pentru a susţine candidatura lui Călin la alegerile prezidenţiale. Cu alte cuvinte, sugerai, Graţiela, că nu ştiai că preşedintele ALDE nu va mai candida la alegerile prezidenţiale. Graţiela, minciuna are picioare scurte, la fel şi mandatul vostru oferit de PSD. În şedinţa din 26 august, pe ordinea de zi, s-au regăsit şi retragerea de la guvernare, dar şi susţinerea candidaturii lui Mircea Diaconu. La fel, Graţiela, ai votat pentru susţinerea lui Mircea Diaconu! Da, chiar tu! Ai fost cea care ai susţinut toate măsurile de pe ordinea de zi. Nu ai zis vreun moment că eşti împotrivă. Acum ce s-a schimbat? Te-a momit Dăncilă cu un post de ministru? Te-a momit PSD-ul la Prahova cu susţinere şi funcţii? Ce s-a schimbat? A, să nu uit. Tot tu, Graţiela, mai spuneai pe 27 august aşa: 'fiecare preşedinte şi membru când îşi dă o semnătură pe o adeziune trebuie să cunoască prerogativele pe care le are ca membru şi consecinţele atunci când nu mai doreşte să se alinieze liniei partidului'. Păi tu, Graţiela, astăzi eşti total în afara liniei partidului. Tu, alături de toţi ceilalţi dezertori. Asta cum o mai poţi justifica?", a scris joi Petcu pe Facebook.

Petcu subliniază că îl va susţine în continuare pe preşedintele ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru că "există viaţă şi după guvernare".

Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri că a decis nominalizarea unor reprezentanţi ai ALDE pentru portofoliile rămase vacante în urma retragerii acestei formaţiuni de la guvernare în luna august. Pentru portofoliul Mediului şi funcţia de viceprim-ministru a fost nominalizată Graţiela Gavrilescu. Pentru portofoliul Energiei a fost nominalizat Ion Cupă, iar pentru Relaţia cu Parlamentul - Ştefan Băişanu.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ALDE Grațiela Gavrilescu