x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Iohannis forțează mâna PSD pentru a depune o moțiune de cenzură

Iohannis forțează mâna PSD pentru a depune o moțiune de cenzură

de Ion Alexandru    |    10 Dec 2019   •   11:00
Iohannis forțează mâna PSD pentru a depune o moțiune de cenzură

Președintele Klaus Iohannis cere Guvernului Orban să își asume răspunderea cu privire la revenirea formei legii electorale de alegere a primarilor în două tururi de scrutin. Declarația a fost făcut de Iohannis după ce liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a precizat că, în acest moment, social-democrații nu au motive să depună vreo moțiune de cenzură împotriva Executivului. Însă o moțiune va fi iniţiată imediat ce Guvernul ar asuma răspunderea pe această chestiune. Căderea Guvernului Orban ar fi, astfel, prima etapă a planului lui Iohannis de a forța dizolvarea Parlamentului și organizarea de alegeri parlamentare anticipate.

 

Chiar dacă Executivul urmează să-și asume răspunderea pe mai multe pachete de legi, cum ar fi câteva modificări la legile Justiției și la câteva ordonanțe din domeniul economic, conducerea interimară a PSD precizează că nu va depune moțiune de cenzură și că va ataca la CCR aceste măsuri. Cu o singură excepție. „O decizie foarte clară, în cazul în care actualul Guvern o să vină cu asumarea răspunderii pe legile electorale, decizia să fie ca PSD împreună cu alţi parteneri din Parlament să depunem o moţiune de cenzură. Cu siguranţă, dacă vom depune o moţiune de cenzură şi vom constata că avem o majoritate pentru ca această moţiune să aibă şi efecte juridice, respectiv Guvernul Orban să cadă, vom avea o strategie şi de a veni cu o propunere de nou Guvern”, a declarat, ieri, după ședința Comitetului Executiv, președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu.

Ei, bine, la scurt timp după acest anunț, președintele României, Klaus Iohannis, a preluat tema și a invitat Guvernul Orban să își asume răspunderea pe legile electorale. „Eu îmi doresc ca primarii să fie aleși în două tururi (...) Știu că sunt diferite inițiative legislative, dacă nu se realizează, cred că ar fi o abordare rezonabilă să se meargă cu angajarea răspunderii în Parlament”, a declarat Iohannis.


PSD, UDMR și Pro România au majoritate în Parlament

Interesant este că acest îndemn, făcut pentru o acțiune viitoare, vine în condițiile în care nu doar social-democrații se declară ferm împotriva modificării legii alegerilor locale, ci și reprezentanții UDMR. Liderii comunității maghiare au precizat, încă de săptămâna trecută, că, în momentul în care se umblă la această legislație, vor semna imediat orice moțiune de cenzură care va fi inițiată împotriva Guvernului Orban.

Mergând pe scenariul în care acest lucru se va întâmpla, lucrurile, din punctul de vedere al aritmeticii parlamentare, pot da din nou peste cap scena politică. În acest moment, PSD și UDMR au, împreună, 221 de senatori și deputați. Insuficienți pentru un succes al unei moțiuni de cenzură. Însă, având în vedere faptul că și partidul condus de Victor Ponta se află în opoziție față de Guvernul PNL, lucrurile se transformă într-o majoritate antiguvernamentală de peste 255 de parlamentari. Una mai mult decât suficientă ca să instaleze chiar și un nou guvern.

 

 

×