x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ludovic Orban a declarat că viitorul Guvern are șanse mari să fie învestit

Ludovic Orban a declarat că viitorul Guvern are șanse mari să fie învestit

14 Oct 2019   •   13:44
Ludovic Orban a declarat că viitorul Guvern are șanse mari să fie învestit
Sursa foto: Lucian Alecu

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni că, în contextul în care moţiunea de cenzură a fost adoptată de Parlament, şansa ca viitorul Guvern să fie învestit va fi mai mare decât aceea de a fi respins.

"Dacă a trecut moţiunea de cenzură, şansa ca viitorul Guvern să fie învestit va fi mai mare decât şansele să pice la vot. (...) Suntem optimişti, avem încredere şi vom purta discuţii şi negocieri cu toţi posibilii parteneri astfel încât să-i convingem de necesitatea de a susţine un Guvern, pentru că România are nevoie ca de aer de un Guvern, un Guvern legitimat prin vot şi un Guvern care să se apuce de treabă", a spus Orban, înainte de şedinţa Biroului Executiv al PNL.

El a precizat că Guvernul va fi alcătuit din 15 maximum 16 ministere.

"Guvernul PNL va fi prezentat public după parcurgerea paşilor constituţionali. În primul rând, aşteptăm decizia preşedintelui privitoare la desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru", a informat Ludovic Orban.

Preşedintele PNL a menţionat că vor exista discuţii cu toţi liderii formaţiunilor politice care au susţinut moţiunea de cenzură.

"Suntem departe de finalul negocierilor. Când vom finaliza toate discuţiile cu toate formaţiunile vom prezenta soluţia la care am ajuns", a afirmat el.

Orban a calificat drept o declaraţie de campanie electorală afirmaţia preşedintelui PSD, Viorica Dăncilă, potrivit căreia social-democraţii vor susţine noul Guvern dacă PNL va semna Pactul pentru bunăstarea socială.

"Este o declaraţie de campanie. PNL are ca principal obiectiv creşterea veniturilor românilor, o creştere care să se bazeze pe o economie în dezvoltare, care să aibă la bază motoarele de creştere sustenabile, cum ar fi investiţiile, inovarea, cercetarea, absorbţia fondurilor europene, creşterea productivităţii, creşterea competitivităţii companiilor româneşti, susţinerea iniţiativelor economice individuale atât ale investitorilor români, cât şi o relaţie cât se poate de normală şi de principială cu orice investitor care doreşte să investească în România", a menţionat liderul liberal.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ludovic orban