x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministerul Agriculturii a negociat cu ambasadele statelor arabe posibilitatea exportului de carcase

Ministerul Agriculturii a negociat cu ambasadele statelor arabe posibilitatea exportului de carcase

02 Iul 2020   •   16:31
Ministerul Agriculturii a negociat cu ambasadele statelor arabe posibilitatea exportului de carcase
Sursa foto: Lucian Alecu

Ministerul Agriculturii a negociat cu ambasadele statelor din Golf posibilitatea exportării de carcase de ovine și nu de animale vii, mulți ambasadori fiind de acord cu această variantă, a declarat joi ministrul Agriculturii Adrian Oros.

Ministrul spune că a cerut ca legea bunăstării animalelor să fie modificată, pentru că în varianta finală permite îmbarcarea animalelor la o temperatură exterioară de 35 de grade, față de 30 de grade prevăzute în varianta inițială.

Parlamentul a adoptat o lege nouă prin care permite transportul şi exportul animalelor în timpul temperaturilor extreme, lucru care încalcă direct legislaţia Uniunii Europene, susţine Animals International. Regulamentul UE pentru transport nu permite transportul animalelor atunci când temperatura este de 30 de grade Celsius, cu o marja de +/- 5 grade.

Marţi, în Parlament, s-a votat permiterea transportului chiar şi când temperatura depăşeşte 35 de grade Celsius la punctul de încărcare al animalelor, dacă există posibilitatea de a le oferi cu 15% mai mult spaţiu.

Dezbaterile pentru o nouă lege în România au început efectiv abia după tragedia de la Midia, care a omorât peste 14.000 de oi. Legea îşi propunea iniţial să oprească transportul pe mare în timpul celei mai riscante perioade, vara, şi să ceară obligatoriu un veterinar per transport în restul anului.

(sursa: Mediafax)

×