x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministerul Muncii: Balcanii de Vest ar trebui să valorifice potenţialul tinerilor, al femeilor şi al şomerilor pe termen lung

Ministerul Muncii: Balcanii de Vest ar trebui să valorifice potenţialul tinerilor, al femeilor şi al şomerilor pe termen lung

12 Iun 2019   •   20:30
Ministerul Muncii: Balcanii de Vest ar trebui să valorifice potenţialul tinerilor, al femeilor şi al şomerilor pe termen lung

Regiunea Balcanii de Vest ar trebui să valorifice potenţialul tinerilor, al femeilor şi al şomerilor pe termen lung, pentru a stimula o creştere suplimentară în viitor, se arată într-un comunicat al Ministerului Muncii remis miercuri AGERPRES.

Actualul Trio de Preşedinţii ale Consiliului UE (România, Finlanda şi Croaţia), împreună cu Comisia Europeană, reprezentată de comisarul european pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Afaceri Sociale, Competenţe şi Mobilitatea forţei de muncă, Marianne Thyssen, s-au întâlnit în Luxemburg, în 12 iunie 2019, cu partenerii din Balcanii de Vest în cadrul primei reuniuni ministeriale anuale UE-Balcanii de Vest privind ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale.

"Remarcăm faptul că, deşi recunoaştem progresele recente în ceea ce priveşte creşterea ocupării forţei de muncă şi scăderea şomajului în Balcanii de Vest, există încă lacune semnificative în ceea ce priveşte dezvoltarea unor pieţe incluzive ale forţei de muncă care să ofere oportunităţi şi stimulente pentru munca plătită pentru toate persoanele de vârstă activă. Regiunea ar trebui să valorifice potenţialul tinerilor, al femeilor şi al şomerilor pe termen lung, care în prezent este insuficient utilizat pentru a stimula o creştere suplimentară în viitor. A fost subliniat rolul important al serviciilor publice de ocupare a forţei de muncă în acest sens. Ar trebui consolidate măsurile active pe piaţa muncii care sprijină participarea femeilor şi a grupurilor vulnerabile, cum ar fi minorităţile şi persoanele cu dizabilităţi", se precizează în comunicatul citat. 

Potrivit sursei citate, Balcanii de Vest progresează în gestionarea unui proces complex de tranziţie pe fondul factorilor globali ai schimbării, cum ar fi îmbătrânirea, digitalizarea, globalizarea, emigrarea şi schimbările climatice. O dezvoltare a competenţelor orientată spre viitor necesită creşterea calităţii educaţiei şi formării la toate nivelurile, de la educaţia timpurie a copiilor până la oportunităţile de învăţare de-a lungul vieţii, menţionează MMJS.

"Reamintim că eforturile de reformă trebuie să se axeze pe îmbunătăţirea guvernanţei anticipării şi potrivirii competenţelor, creşterea ratelor de absolvire şi sisteme educaţionale şi de formare mai incluzive. Trebuie consolidată coordonarea tuturor actorilor implicaţi în dezvoltarea competenţelor (ministerele, instituţiile de învăţământ, organizaţiile societăţii civile, sectorul privat)", se mai arată în comunicatul citat.

În urma reuniunii de miercuri, Trioul de Preşedinţii şi Comisia reamintesc strategia din 2018 privind Balcanii de Vest, prin care Comisia Europeană solicită un angajament sporit al Uniunii Europene cu Balcanii de Vest. Strategia descrie priorităţile şi domeniile de cooperare comună consolidată pentru a face faţă provocărilor specifice cu care se confruntă Balcanii de Vest.

"Menţionăm că prima reuniune ministerială UE-Balcanii de Vest privind ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale reflectă importanţa unei noi dimensiuni sociale consolidate în Balcanii de Vest, cu un accent sporit pe ocuparea forţei de muncă şi reformele sociale. Reamintim că perspectiva europeană a Balcanilor de Vest şi Programele de Reformă Economică sunt cadrele stabilite împreună cu partenerii din regiune pentru avansarea reformelor sociale şi pe piaţa muncii. Salutăm angajamentul continuu al partenerilor noştri din Balcanii de Vest pentru această cooperare bazată pe valori europene comune, standarde şi practici care vizează prosperitatea şi bunăstarea", se mai menţionează în document.

Pilonul european al drepturilor sociale proclamat de Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene şi Comisia Europeană, la data de 17 noiembrie 2017, exprimă principiile şi drepturile esenţiale pentru buna şi corecta funcţionare a pieţelor muncii şi pentru sistemele de protecţie socială iar Declaraţia Ministerială a Iniţiativei Regionale din Balcanii de Vest privind îmbunătăţirea politicii sociale în Balcanii de Vest din noiembrie 2018 conţine angajamente fundamentale, în special sprijinirea ocupării forţei de muncă, combaterea excluziunii sociale şi discriminării, promovarea justiţiei şi protecţiei sociale, creşterea egalităţii între femei şi bărbaţi. 

"Reamintim că Uniunea Europeană lucrează la identificarea celui mai bun mod de a continua să sprijine regiunea Balcanilor de Vest în procesul de transformare, atât din punct de vedere politic, cât şi financiar. O dată cu încheierea ciclului financiar actual al Instrumentului de asistenţă pentru preaderare (IPA) şi fără a aduce atingere negocierii eventualelor pachete financiare noi, Balcanii de Vest şi Comisia decid să reflecteze strategic asupra valorificării progreselor înregistrate şi consolidării dezvoltării economice şi sociale în cadrul viitorului cadru financiar. Salutăm intenţia Croaţiei de a găzdui următoarea reuniune ministerială anuală UE-Balcanii de Vest privind ocuparea forţei de muncă şi afacerile sociale în timpul preşedinţiei sale în anul 2020", se mai arată în comunicat.

AGERPRES

×
Subiecte în articol: ministerul muncii valorificare resurse