x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Politică Ministrul Afacerilor Interne, despre cazul ursului lăsat să agonizeze: Prefectul de Harghita a tratat funcţia sa ca pe una cu rol decorativ

Ministrul Afacerilor Interne, despre cazul ursului lăsat să agonizeze: Prefectul de Harghita a tratat funcţia sa ca pe una cu rol decorativ

18 Noi 2019   •   12:00
Ministrul Afacerilor Interne, despre cazul ursului lăsat să agonizeze: Prefectul de Harghita a tratat funcţia sa ca pe una cu rol decorativ
Sursa foto: DRDP Brașov

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a declarat luni că prefectul judeţului Harghita a tratat funcţia de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca pe una cu rol decorativ şi a anunţat că va înainta prim-ministrului propunerea ca Jean-Adrian Andrei să fie demis.

"Domnul prefect a greşit în momentul în care a tratat funcţia sa de preşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă ca o funcţie cu rol decorativ. Adică sâmbătă a luat act de eveniment, de ce s-a întâmplat şi a fost suficient în interpretarea domniei sale. Fără să finalizeze, fără să se intereseze, fără să ia măsuri, fără să se implice, astfel încât să nu existe o asemenea situaţie neplăcută", a afirmat Marcel Vela, referindu-se la situaţia generată de ursul lovit de o maşină în judeţul Harghita.

Ministrul a spus că a constatat că nu sunt ordonate sau nu sunt respectate proceduri, iar în acest sens trebuie să verifice cauza şi tot ceea ce a dus la această situaţie prin care prefectura nu s-a implicat.

"Sâmbătă seara, după ce a avut loc incidentul, şi Inspectoratul General de Poliţie şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă au anunţat prefectul, care s-a informat doar la primarul de la Praid dacă e ok şi ce se întâmplă. În mod normal, prefect eşti şi în weekend şi în restul săptămânii. Eu n-am vorbit cu el, i-am transmis secretarului de stat care se ocupă de prefecturi să îl întrebe şi... nu vreau să folosesc cuvinte dure, cred că l-a indus un pic în eroare pe domnul secretar de stat, domnul prefect, că nu a ştiut până duminică dimineaţa", a arătat Marcel Vela.

Sâmbătă seara, un urs a lovit de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata.

Şeful Direcţiei Sanitar-Veterinare Harghita, dr. Lado Zsolt, a declarat duminică, pentru AGERPRES, că animalul avea trei picioare facturate şi ar fi fost imposibil să supravieţuiască în pădure.

Circulaţia pe DN 13A, între Praid şi Sovata, a fost restricţionată duminică dimineaţa, după ce ursul rănit s-a târât pe carosabil, după cum a informat Secţia de Drumuri Naţionale Miercurea Ciuc.

Ursul a fost împuşcat ulterior de vânători şi a fost îndepărtat de pe carosabil.

Comisarul şef al Gărzii de Mediu Harghita, Balla Izabella, a precizat că solicitarea de împuşcare de la Asociaţia Vânătorul şi Pescarul Sportiv "Târnava Mare" a sosit duminică, în jurul orei 10,30. Instituţia pe care o conduce şi Agenţia pentru Protecţia Mediului Harghita au emis imediat un punct de vedere favorabil pentru împuşcare, iar Ministerul Mediului a aprobat solicitarea de derogare.

Ministrul Afacerilor Interne a demarat duminică procedura de demitere a prefectului judeţului Harghita, Jean-Adrian Andrei.

"Având în vedere modul în care autorităţile judeţene au gestionat situaţia ursului lovit seara trecută de o maşină, între localităţile Praid şi Sovata, astăzi a fost luată prima măsură administrativă dispusă de ministrul Marcel Vela", se preciza într-un comunicat al MAI. AGERPRES

×
Subiecte în articol: ministrul afacerilor interne Harghita urs