×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Peste 4.000 de persoane cu venituri reduse vor avea acces la servicii medicale gratuite

13 Oct 2017

Peste 4.000 de persoane, pacienţi fără venituri şi fără asigurări medicale, vor avea acces, în 2017, dar şi pe parcursul următorilor trei ani, la servicii medicale gratuite sau subvenţionate de cardiologie, de identificare a bolilor metabolice şi de prevenire a cancerului mamar, a informat Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria.

"340 de pacienţi vor beneficia de servicii medicale în decursul primului an, iar în următorii trei ani până la 4.000 de beneficiari direcţi şi indirecţi (pacienţi şi familiile lor) vor fi ajutaţi de acest program care oferă servicii medicale gratuite în domeniul cardiologiei, al bolilor metabolice şi prevenţiei cancerului mamar. Pacienţii sunt persoane fără venituri, asigurări sociale, dar şi cu venituri foarte mici din zona Bucureşti, Muntenia şi Oltenia. Serviciile medicale vor fi accesibile în cadrul policlinicilor Fundaţiei (Baba Novac şi Sala Palatului)", a precizat sursa citată, prin intermediul unui comunicat.

Proiectul "Împreună pentru Inimile Pacienţilor Sociali" are ca obiectiv îmbunătăţirea sănătăţii unui segment de pacienţi care, altfel, nu ar avea acces la servicii medicale de specialitate.

"Practic, prin crearea unui pachet complet de investigaţii cardiologice, constând în consultaţie, ecografie cardiacă, analize şi test de efort, 120 de pacienţi cardiaci incluşi în proiect vor beneficia pentru prima oară de un screening complet, care va putea ajuta la stabilirea unui tratament adecvat. Bolile de inimă reprezintă principala cauză de deces nu doar în România, dar şi la nivel mondial, de aceea şansa acordată acestor pacienţi şi familiilor lor este semnificativă", se mai arată în comunicat.

Totodată, 120 de pacienţi vor avea acces la servicii medicale gratuite de depistare precoce şi monitorizare a bolilor metabolice (diabet, obezitate). Vor beneficia de analize specifice pentru diabet şi alte boli metabolice, precum glicemie şi glucoză glicozilată, profilul lipidic şi alte analize de obezitate şi li se va stabili şi planul de tratament.

În cadrul proiectului se va achiziţiona un ecograf performant, care va permite depistarea la timp a diferitelor patologii, urmând ca peste 3.000 de pacienţi din toată ţara să beneficieze de ecografii. În plus, 100 de paciente vor fi incluse gratuit în program pentru un screening de prevenţie a cancerului mamar prin servicii de imagistică oferite de acest ecograf performant de ultimă generaţie, a menţionat sursa citată.

"Accesul pacienţilor fără venituri sau cu venituri mici la servicii medicale performante, de specialitate este esenţial. Deşi există un sistem privat de acordare a acestor servicii, adiacent celui public, în contextul sărăcirii accentuate, un segment larg de oameni nu îşi permit servicii medicale de screening, prevenţie sau de stabilire a unor tratamente adecvate. De aceea, proiectul 'Împreună pentru Inimile Pacienţilor Sociali', prin achiziţionarea ecografului şi miile de beneficiari ai serviciilor, va aduce un strop de bine pacienţilor", a declarat dr. cardiolog Wargha Enayati.

Fundaţia Policlinici Sociale Regina Maria este o organizaţie neguvernamentală care oferă, de peste şase ani, o gamă largă de servicii medicale gratuite persoanelor fără venituri şi asigurări medicale şi la preţuri foarte mici persoanelor cu venituri sub 800 de lei/lună, se mai arată în comunicat. AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Social
Bilanţul salvamarilor: 3.000 de intervenții Bilanţul salvamarilor: 3.000 de intervenții
Indemnizaţii pentru familiile care adoptă copii Indemnizaţii pentru familiile care adoptă copii
Mai multe titluri din: Social
Antena3.ro LOTO. Numere fantastice la LOTO 6 din 49 trase duminică, 23 septembrie
Libertatea.ro Cum arată iubita lui Dragnea înainte de operațiile estetice. Schimbarea e incredibilă
A1.ro Creștinii din întreaga lume, în stare de ȘOC! O profeție din Biblie tocmai s-a împlinit! Ce anunță
IncomeMagazine.ro Cate rachete balistice are armata Rusiei?
Observator.ro El este tânărul mort în teribilul accident de motocicletă de la Dumitriţa. Rafael avea 20 de ani şi abia se căsătorise (Video)