x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Vremea Cod galben de inundații pe râuri din Iași, până la miezul nopții

Cod galben de inundații pe râuri din Iași, până la miezul nopții

27 Mai 2020   •   17:37
Cod galben de inundații pe râuri din Iași, până la miezul nopții

Hidrologii au emis, miercuri, o avertizare cod galben de inundaţii, valabilă pentru râuri din judeţul Iași. Până la miezul nopţii sunt posibile depăşiri ale cotelor de atenţie.

Ca urmare a precipitaţiilor înregistrate, a celor prognozate şi propagării, se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție pe râurile din bazinele hidrografice: Bahlui – afluenții din bazinul mijlociu, judeţul Iași.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate mai mare pe unele râuri mici din bazinele hidrografice: Durușca și Totoești.

Administrația Națională de Meteorologie a emis miercuri o informare specială până duminică noapte, anunțând instabilitate atmosferică accentuată. În cea mai mare parte a țării se anunță averse, căderi de grindină, descărcări electrice, vânt și vijelii. Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15 - 25 l/mp și pe arii restrânse 30 - 40 l/mp.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: cod galben inundatii