x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Locul care îmbină perfect natura cu mitologia, istoria şi gastronomia

Locul care îmbină perfect natura cu mitologia, istoria şi gastronomia

de Diana Scarlat    |    05 Iun 2019   •   14:12
Locul care îmbină perfect natura cu mitologia, istoria şi gastronomia

Insula Creta este una dintre cele mai căutate destinaţii turistice din Europa, iar în acest sezon, agenţiile au oferte pentru toate gusturile şi pentru toate buzunarele. Insula se întinde pe 8.336 kilometri pătraţi şi este celebră atât pentru plajele însorite, cât şi pentru munţii Lefka Ori, în vest, Idi, în centru, şi Dikti, în partea de est. Natura şi turismul cultural se îmbină perfect, pentru că insula a fost, între anii 2600 şi 1400 î.Hr., centrul civilizaţiei minoice, cea mai veche formă de civilizaţie din Europa, iar semnele istoriei sunt şi astăzi vizibile.t

Turiştii care aleg mai întâi drumeţiile crestele montane ale Insulei Creta pot evada pe unele dintre cele mai frumoase plaje izolate, cu nisip fin şi apă cristalină. Creta a devenit provincie romană în anul 67 înaintea erei noastre, iar ocupaţia a continuat încă 400 de ani, după care a devenit parte a Imperiului Bizantin. Când vine vorba despre legende mitologice, Creta are o importanţă deosebită fiind locul de naştere al lui Zeus. Despre Palatul Phaestos se spune că ar fi fost fondat de către fiul lui Zeus. Orice turist ajuns aici trebuie să viziteze situl minoic de la Archanes, aflat între satele gemene Kato şi Archanes, la sud de Knossos. De asemenea, peştera Dikteon Andron (Grota Idi), unde s-ar fi născut Zeus Olimpianul.

 

Tradiţii pe bază de ulei de măsline

Unul dintre ingredientele de bază în orice preparat tradiţional de pe insulă este uleiul de măsline. De aceea, turiştii trebuie să ştie că uleiul de aici este de foarte bună calitate şi de aceea este şi unul dintre cele mai căutate suveniruri... De asemenea, uleiul de măsline din Creta este cel mai gustos din întreaga Grecie. Şi dacă vine vorba despre mâncare, ghizii de turism recomandă în primul rând tocana de melci - Stifado Salingariko - şi cotletul de porc - Chirino Kritiko -, două specialităţi populare pe insulă. Bineînţeles, la orice masă merge un vin bun. Cretanii au propriul lor vin tradiţional, numit Raki. Vinul este atât de popular, încât fiecare familie de pe insulă are propria reţetă de preparare.

 

Mândri că sunt urmaşii lui Zeus

Pentru turiştii care ajung aici este important să ştie că locuitorii insulei se consideră cretani, nu greci. Printre cele mai vizitate localităţi este Heraklion, oraş cu plaje frumoase, plantaţii de vită-de-vie şi măslini, şi locul unde se află majoritatea siturilor arheologice care constituie leagănul civilizaţiei minoice. Heraklion este dominat de fortăreaţa Koules, ridicată de veneţieni în secolul al XIII-lea. Tot aici se mai pot vedea câteva ruine din perioada veneţiană, câteva monumente, situri arheologice, biserici şi muzee. Aeroportul din Creta-Heraklion, poartă numele renumitului scriitor elen, Nikos Kazantzakis. În Heraklion, în satul Mirtia, se poate vizita şi casa în care a trăit acesta, transformată astăzi în muzeu, precum şi mormântul scriitorului.

Creta este renumită pentru apele sale limpezi şi extrem de curate, a căror transparenţă îţi permite o vizibilitate de până la 40 de metri.

Cele mai bune pachete turistice includ bilete de avion, şapte nopti de cazare, transferuri şi ghid local, astfel încât să se poată vizita cât mai multe obiective, fără a se rata ceva important din experienţa pe Insula Creta. Din România se pleacă la drum cu zboruri directe de pe aeroporturile din Bucuresti, Cluj, Timişoara şi Iaşi.

 

 

 

 

×