x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Calatorii Peste 50.000 de români au vizitat Israeul în acest an, cu 50% mai mult decât în 2017

Peste 50.000 de români au vizitat Israeul în acest an, cu 50% mai mult decât în 2017

16 Iul 2018   •   14:12
Peste 50.000 de români au vizitat Israeul în acest an, cu 50% mai mult decât în 2017

Numărul turiştilor români care au vizitat Israelul în primele cinci luni din 2018 a crescut cu peste 50% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 38.000 la peste 56.900 de vizitatori, conform unei analize de specialitate remise luni AGERPRES. 

România este a două ţară din regiune că număr de turişti în Israel, după Polonia (98.900 turişti). Conform datelor Travel Communication România, 2018 va fi un an record pentru turismul din Israel, ţară în care au fost înregistraţi, în primele 6 luni ale anului, 2,1 milioane de turişti. 

Creşterea numărului de turişti este accelerată. Avansul vizitatorilor români care şi-au petrecut vacanţele în Israel în 2018 este de 133% faţă de 2016, iar media lunară a ajuns la 9.500/luna în 2018, faţă de 6.300 de turişti români/lună în 2017, respectiv 4.000 de persoane în 2016.   

În prima jumătate a anului 2018, peste 2,1 milioane de turişti au vizitat Israelul, destinaţia depăşind pentru prima dată pragul de două milioane de turişti în 6 luni. Cifra reprezintă o creştere cu 19% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut când 1,74 milioane de turişti au vizitat Israelul şi o creştere cu 26% faţă de 2016. 

'România este a două ţară ca importanţă din regiune, după Polonia. Estimăm că în acest an vom depăşi 120.000 de turişti români. Lucrăm îndeaproape cu agenţiile de turism şi cu companiile aeriene că să facilităm călătoriile în Israel pentru cât mai mulţi români', a precizat Ami Alon, director, Europa Centrală în cadrul Ministerului Turismului din Israel. 

Creşterea numărului de turişti români reprezintă rezultatul investiţiilor în promovarea ţării şi al parteneriatelor realizate de Ministerul Turismului din Israel cu liniile aeriene şi cu operatorii de turism. 

Numărul de zboruri săptămânale din România spre Israel a ajuns la 64 în 2018, comparativ cu 23 de zboruri în 2015, ceea ce înseamnă o creştere substanţială în doar trei ani. Cele mai multe zboruri sunt pe ruta Bucureşti - Tel Aviv. De asemenea, mai sunt zboruri săptămânale din Timişoara, Iaşi, Cluj şi Sibiu.   

Numărul total al turiştilor străini care au vizitat Israelul în 2017 a ajuns la un nivel record, de 3,6 milioane, în creştere cu 25% faţă de 2016. O româncă a fost anul trecut turistul cu numărul 3 milioane care a ajuns în Israel. 

Israelul este o destinaţie importantă de călătorie pentru turiştii români, apreciată pentru pelerinajele organizate. 

×
Subiecte în articol: romani vacanta israel