Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Henrieta Delavrancea Gibory

Autor: SIMINA STAN
15 Aug 2009

Arhitectura modernistă interbelică, inspirată de formele vernaculare. Printre "liberalele" anilor '30 precum: Marina Stirbey, Magdalena Rădulescu, Cecilia Cuţescu, Virginia Haret, Solange de la Tour, doamna doctor Sikorsky - feminine, cu meserii adevărate, cu vieţi complete, independente material, se numără şi cele patru surori Delavrancea. Poate cea mai cunoscută dintre ele a fost Cella, dar Henrieta sau Riri, cum îi spuneau apropiaţii, era poate cea mai interesantă.



SURORILE DELAVRANCEA
Fiicele lui Barbu Ştefănescu Delavrancea au avut parte de o educaţie aleasă, în familie vorbindu-se numai despre literatură, artă, muzică şi uneori politică. Barbu Ştefănescu Delavrancea (1858-1918) a cunoscut-o pe Maria Lupaşcu (1862-1938), viitoarea sa soţie, când acesta îi era profesor la pensionul Miller-Verghy. Aceasta s-a licenţiat în filozofie şi matematică, fiind o profesoară apreciată, dar şi o admirabilă pianistă. Maria Delavrancea a fost directoarea Şcolii Centrale între anii 1912-1927, când s-a pensionat.

Primul copil al soţilor Delavrancea a fost Cella (1887-1991), renumită pianistă, apoi Margareta (Bebs) (1888-1937) - licenţiată în litere şi filozofie - profesoară, pictoriţa Niculina (Pica) (1890-1981), căsătorită cu doctorul Raul Dona, şi arhitecta Henrieta (Riri) (1894-1987), căsătorită în 1918 cu ofiţerul francez Emile Gibory.

Surorile Delavrancea au cunoscut cele mai mari personalităţi artistice şi culturale ale sfârşitului de secol XIX şi ale secolului XX din ţară şi din străinătate. "În locuinţa noastră modestă vibra dragostea pentru artă, în toate formele ei - literatură, muzică, pictură. Mi-aduc aminte de scriitori, în jurul mesei rotunde, mama servind ceaiul obişnuit la aceste adunări, şi de pesmeţii cu anason, ronţăiţi în timpul discuţiilor prelungite până în miezul nopţii. În casa noastră cu odăi încăpătoare se perindau oameni politici, avocaţi şi artişti. Puternica personalitate a tatălui meu era un centru de atracţie. Mincu, arhitectul de mare talent, era admis în cercul nostru de copii. Jucam ţintar cu el şi ne plăcea figura lui, care semăna cu cea a lui Alphonse Daudet, delicatul scriitor din care ne citea tata. Ne răsfăţa domnul Mincu, aducându-ne prăjituri şi jucării. (...) Când apărea Grigorescu la noi, parcă şi obiectele stăteau drepţi. (...) Caragiale se instala la taifas, când la noi, când la Vlahuţă. Glumeau, discutau, disertau. Adunări unde se cheltuia atâta spirit, atâta înţelepciune numai de dragul speculaţiunilor abstracte", scria Cella Delavrancea în memorii.

După 1947, toate trei surorile, întrucât Margareta murise în 1938, au rămas în ţară. "Ciudate sunt aceste legături de sânge, mai puternice decât viaţa sau mai degrabă decât expresia vieţii", scria soţului ei, în 1939, Cella.

"NĂSTRUŞNICA PROFESIUNE DE ARHITECT"

Mezina familiei afirma în 1980: "Henrieta este numele meu oficial, nume romantic, franţuzesc şi demodat, complet străin". În cartea sa "Dintr-un secol de viaţă", Cella Delavrancea aminteşte un episod când sora sa cea mai mică, Henrieta, care avea numai 6 ani, dădea examenul de trecere în clasa a doua. "Domnul Mincu îşi jucă rolul de examinator cu toată seriozitatea şi, după felicitările meritate, o întrebă ce vrea să devină când va fi mare: Arhitectă, răspunse fetiţa." Henrieta Delavrancea Gibory s-a simţit arhitect, s-a uitat la tot ce s-a întâmplat în jur ca un arhitect, a trăit din arhitectură, parcursul ei intelectual a fost cel de arhitect.

"Mama era profesoară şi inspectoare de stat, sora mea, Cella, era mare pianistă de mult afirmată, sora Babilas era profesoară, Niculina urma belle arte cu mult talent şi eu eram sortită profesoratului... ca orice fată cuminte. Eram în clasa a VII-a de liceu, tata, ministru al Lucrărilor Publice, căpătase un album mare cu fotografii artistic prinse din monumentele noastre istorice şi eu seara le admiram şi aşa s-a născut în mintea mea că aş fi sortită la aşa ceva. Dar femeie arhitect parcă n-ar fi. Aflu, însă, că ar fi totuşi una, elevă a lui Mincu, Ada Zăgănescu. Aşa am intrat în horă" între 20 de colegi, în anul 1913, împreună cu Marioara Ioanovici. "Am fost a patra arhitectă, după Ada Zăgănescu, Virginia Andreescu şi Mimi Friedman", povestea într-un interviu din 1980 doamna Delavrancea Gibory. Acestea au fost urmate de Maria Cotescu şi verişoara Henrietei, Lucia Dumbrăveanu, viitoarea soţie a lui Horia Creangă.

Pe Emile Gibory îl cunoscuse, în 1916, la Bucureşti, acesta făcând parte din misiunea generalului Berthelot. În timpul războiului a fost infirmieră la Tecuci, căsătorindu-se în 1918. Au locuit o vreme la Paris, dar s-au întors stabilindu-se la munte, doi ani la Nehoiu, apoi alţi doi la Penteleu. În 1924 se hotărăşte să îşi reia studiile, absolvind în 1927.

"Am avut o viaţă mare, variată şi chinuită, nevrând să mă las copleşită. Nu mă plâng, nu-mi pare rău, aş reîncepe tot aşa. Din ceea ce mi-a fost totuşi îngăduit să creez: aş cita Institutul de Igienă din Bucureşti, Prefectura din Oraviţa pe care le-am câştigat prin concurs public. Institutul de Oncologie, Institutul de la Fundeni, ca lucrări mari. Ce păstrez în sufletul meu, sunt casele de la ţară şi cele de pe malul mării."

PE MALUL MĂRII NEGRE

"Geamiile, potecuţele de piatră prăfuite, pieţele cu fântâni, casele revărsate, prispe cu cerdacuri din lemn, drumurile în scări ale Balcicului s-au dovedit a fi un loc fascinant pentru arta şi arhitectura românească. Casele mele, pe care le vedeţi aici în poze, au iz românesc, dar sunt totodată moderne ca aspect şi funcţie, migălos aprofundate, care i-au făcut fericiţi pe clienţii mei. În ceea ce priveşte blocurile, când am făcut ce am vrut la lucrări particulare, primul l-am făcut cu aspect pur modern, iar celelalte le-am realizat cu caracter precis de-al nostru", afirma arhitecta într-un interviu cu Ileana Murgescu în 1980.

"Fiecare casă de pe ţărm are marea ei, plaja ei (adică patru metri pătraţi de nisip adus, căci Balcicul nu are plajă). În ultimul timp s-a construit enorm... câteva vile, mari ca nişte palate, cu terase admirabile care coboară până la mare... evident înainte de toate e nevoie ca Balcicul să aibă apă curgătoare", scria în 1934, în Gazeta, Camil Petrescu. Casele aşezate pe coaste dădeau impresia unor jucării, aşezate aici, acolo, după capriciu. Nici o simetrie. "Când ieşeam în larg vilele păreau bucăţele de zahăr sclipind pe masivul calcaros, între dens suprapusele căsuţe turceşti şi tătăreşti", scria Radu Patrulius în 1988. "Voinţa arhitectului trebuia impusă colaboratorilor ingineri proiectanţi şi constructori, uneori după discuţii furtunoase. La Balcic, din motive inginereşti, nu putea fi aşezată o casă acolo unde ar fi vrut arhitecta. Dacă fundaţiile trebuie să fie sub edificiu ca să îl suporte, de data asta o parte din fundaţii au trebuit să fie aşezate sus pe nişte stânci, departe de casă şi de acolo coborâţi tiranţi care să priponească edificiul şi să-l ţină cu braţele, acolo unde a voit arhitectul", scria în 1994 Anghel Marcu. De aici probabil şi cele mai severe probleme structurale cauzate de alunecările de teren, dar şi de lipsa întreţinerii curente. Din păcate multe au dispărut în anii 1950 în urma lucrărilor de amenajare a litoralului.

EXPOZIŢIE
Joi 6 august s-a deschis la Muzeul Naţional de Artă al României, în sălile Kretzulescu, expoziţia "Henrieta Delavrancea Gibory - Arhitectură 1930-1940", al cărei curator este arhitect Militza Sion. Expoziţia este deschisă până la 20 septembrie 2009, ulterior aceasta urmând a fi expusă în Bulgaria, la Sofia şi Balcic.

Sunt evidenţiate lucrările realizate în perioada 1930-1940, la Balcic, pe ţărmul Mării Negre, în care Henrieta Delavrancea Gibory încearcă să continue şi să reinterpreteze tradiţiile locale. Proiectele prezentate sunt de mică anvergură, realizate fără ostentaţie într-un pitoresc modern, cu elemente de factură vernaculară. Sunt expuse proiecte, fotografii din perioada interbelică, dar şi actuale, precum şi desene originale ale clădirilor. Astfel pot fi văzute vilele Ghiul Hane a lui Bogdănescu, a Elizei Brătianu, a generalului Rasoviceanu, a lui Ion Pillat, vila Balcica, cea a avocatului Canciov, cea a lui Stelian Popescu, a lui Nae Ionescu, Misterioasa Gesticone, pavilionul Grănicerilor din ansamblul palatului regal sau fosta Primărie a Balcicului, astăzi Muzeul de Arheologie şi Istorie. Casa Cantuniari, vila Vâlcovici sau casa în care Henrieta Delavrancea-Gibory a locuit şi a avut atelierul până la sfârşitul vieţii sunt câteva dintre exemplele de imobile din Bucureşti prezente, de asemenea, în expoziţie.

"Succesiunea piatră zidărie constitue legătura organică cu stilul foarte stâncos şi produce un contrast izbitor cu linia pură a consolelor, înlesnind fereastra întoarsă pe colţ, parapeţii întinşi şi proeminenta cornişă plată. Logiile înlocuiesc cerdacul. Specificul românesc al vilelor lui Riri Delavrancea Gibory aminteşte de albul arhitecturilor balcanice", scria Radu Patrulius în 1988.

IDEEA EXPOZIŢIEI
Aceasta a prins contur "în anul 2007 la Congresul femeilor arhitecte, materializându-se într-o primă expoziţie în octombrie 2007", afirma doamna Sion. În 2009 expoziţia poate fi văzută într-o formă mai detaliată, mult mai documentată şi însoţită de catalog, despre care doamna Militza Sion afirmă cu modestie că "nu este un studiu, ci un omagiu". Volumul Henrieta Delavrancea Gibory - Arhitectura 1930-1940 ne oferă pe lângă proiectele arhitectei şi câteva savuroase pagini de amintiri, inclusiv despre "bobocii": Nicolae Cucu, Grigore Ionescu, Niculae Nedelescu, Gheorghe Petraşcu, Florin Simionescu, Victor Krochmalnic, Pompiliu Macovei, Costin Hârjeu, Niculae Bădescu, Tache Popescu, Stelian Gănescu, Florin Teodorescu, Viorica Vetra, Dumitru Motaş, Virgil Marinescu, Nicolae Diaconu, Izabela Soltitska, Teodor Dumitriu etc...

Ultima oră
Alte titluri din: Casa
Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril și al tuturor cereștilor puteri Soborul Sf. Arhangheli Mihail și Gavril și al tuturor cereștilor puteri
Ghidul bunelor maniere. Cum ne comportăm când strănutăm Ghidul bunelor maniere. Cum ne comportăm când strănutăm
Mai multe titluri din: Casa
Antena3.ro „Am fost un timid în liceu, iar recent am început să vorbesc cu o fată pe Internet. Am făcut dragoste încă din ziua în care ne-am cunoscut. Știa ce face în pat, dar imediat ce a terminat, mi-a spus ceva ce m-a lăsat mască”
Libertatea.ro Brașoveanul care și-a ucis familia a fost condamnat la un an de închisoare
A1.ro Declarații bombă făcute de iubita lui Cristian Cioacă! A dezvăluit ce i-a spus polițistul despre Elodia
IncomeMagazine.ro Avertismentul președintelui Asociatiei Analistilor Financiari-Bancari: Nu cumpărați acum locuințe. Preturile vor scădea cel putin cu 25%-30% in urmatorii 2-3 ani
Observator.ro Horoscop 17 noiembrie