x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Culinar Zară moață (rețete românești pe gustul tău)

Zară moață (rețete românești pe gustul tău)

04 Oct 2019   •   01:13
Zară moață (rețete românești pe gustul tău)

Vrei să îți completezi caietul de retete romanesti? Rămânem în universul culinar al românilor - și-al lui Radu Anton Roman - pentru o... zară moață, fel de bucate care încă o dată probează că în condiții identice, având la îndemână aceleași ingrediente și ustensile și ducându-și traiul asemănător, oameni gândesc și... gătesc la fel. Ce-i „zara moață”? În cartea sa „Bucate, vinuri și obiceiuri românești” (Editura Paideia), R.A.R. o numea „încă o ciorbă din familia fierturilor ciobănești, făcută la stână, undeva, în Apuseni, din puținul ce l-a cărat măgarul și cu ce-a rămas de la alte bucate, mai bune”. 

Este această supă-ciorbă a oierilor din Țara Moților „rudă” cu „foile-n lapte” ale ciobanilor de la stânile de pe Penteleu, din curbura Carpaților, și cu „soup de chalet”, zeama păstorilor elvețieni din alpajurile de la 2-3.000 de metri. Cum se prepară?

Ai trebuință de: 1 ceapă, ceva albitură, 1 kg de cartofi, 1 morcov, 1 litru de zer de smântână (ce rămâne după ce se scoate untul din smântână), sare, piper, paprică.

Citește mai departe detaliile acestei delicioase RETETE ROMANESTI.

×