x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion A fost scos la licitație Rolexul din aur al fostului președinte Ion Iliescu

A fost scos la licitație Rolexul din aur al fostului președinte Ion Iliescu

16 Mai 2020   •   21:00
A fost scos la licitație Rolexul din aur al fostului președinte Ion Iliescu

O colecţie de 121 de ceasuri de lux, produse între 1950 – 2009, este scoasă la licitaţie în România. Cel mai scump este un Richard Mille, „ceasul vedetelor”, cu un preţ de pornire de 90.000 de euro. La vânzare este şi un Rolex President din aur, purtat de Ion Iliescu.

„Vorbim de 121 de ceasuri de mână produse între anii 1950 şi 2019. Ediţii limitate sau foarte limitate vizând o valoare de piaţă de peste 2 milioane de euro”, spune Alina Panico, PR manager Galeriile Artmark.

Vedeta colecţiei este un ceas produs în 2011, care a fost văzut pe mâna multor celebrităţi.

Pentru prima dată în România este scos într-o licitaţie un ceas Richard Mille, cunoscut ca ceasul vedetelor. A fost purtat de Rafael Nadal, dar şi Jay-Z. Preţul de vânzare începe de la 90.000 de euro, însă poate ajunge şi la 200.000 de euro.

O altă apariţie interesantă în colecţie este un model Rolex President, făcut în 1950, şi care a fost purtat de Ion Iliescu. Preţul de pornire este de 15.000 de euro.

„Este confecţionat din aur şi pe carcasa ceasului găsim diamante. A fost purtat în perioada 1993-1995”, explică Alina Panico.

Preţurile de pornire ale ceasurilor variază de la 2.000 de euro, la 90.000 de euro.

Mediafax

×