x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Fashion Un tânăr designer american a strălucit la săptămâna modei din New York

Un tânăr designer american a strălucit la săptămâna modei din New York

07 Feb 2020   •   14:30
Un tânăr designer american a strălucit la săptămâna modei din New York

Tânărul designer american Christian Siriano a strălucit la 'New York Fashion Week' cu o prezentare adresată femeilor care nu vor să treacă neobservate, cu croieli ample, oarecum exagerate, destinate oricărui tip de siluetă.

În vârstă de 34 de ani, Siriano este unul dintre creatorii de modă cei mai solicitaţi din SUA după debutul său triumfal la concursul de televiziune 'Project Runway', fiind preferat de celebrităţi ca Heidi Klum, Alexa Chung sau Rachel Bilson, care au fost prezente în primul rând. "Aşa fată ! Da", a exclamat Jones cu admiraţie filmând-o cu telefonul pe modelul Coco Rocha, care a încheiat parada îmbrăcată cu o rochie extravagantă cu forme geometrice şi incrustaţii aurii şi care s-a ţinut ştrengar de borul pălăriei ca într-o copertă de revistă de modă.

A fost încheierea triumfală a colecţiei feminine de modă toamnă-iarnă 2020 în care Siriano a prezentat zeci de piese într-un stil eclectic, dar având ca numitor comun jocurile de volum prezente atât la pantalonii bufanţi, volane la mâneci şi rochiile-trenă sau şalurile prinse pe umăr.

Designerul a mizat cu putere pe ţesăturile strălucitoare ca lurexul şi pielea ecologică din care a creat rochii şi compleuri jachetă-pantalon cu croială dreaptă, în timp ce pentru ţinute mai elegante a folosit satinul din care a confecţionat tunici sinuoase şi drapate în rozuri pal.

A fost una dintre nuanţele cele mai prezente alături de negru sobru şi griul petrol strălucitor, deşi a ales şi culori mai stridente ca fucsia au verde lime, iar pentru aplicaţii a folosit pene, franjuri şi strasuri.

Siriano s-a inspirat şi din estetica punk pentru accesoriile cu care şi-a completat ţinutele: manechinele au purtat 'choker' în jurul gâtului, curele cu lanţuri şi inele atârnate la brâu, şuviţe albastre şi fucsia aplicate în păr şi ojă neagră ca manichiură.

Tânărul creator de modă a prezentat o colecţie inclusivă şi mai mult de jumătate dintre ţinute au fost de mărime normală sau plus, o opţiune spre care înclină tot mai multe firme la Săptămâna Modei de la New York.

În acest sens, Siriano a avut multe puncte în comun cu alţi designeri prezenţi pe podium precum Tadashi Shoji, unul dintre favoriţii covorului roşu, care a prezent o colecţie pentru toate măsurile.

Shoji a prezentat o colecţie inspirată din Imperiul Mongol dar complet funcţională, cu rochii ample în tonuri metalizate, cu talia marcată de curele bătute în pietre de toate culorile. El a mizat pe ţinute drapate, sacouri cu umeri ampli şi fuste lejere din materiale ca mătasea, organiza cu aplicaţii din dantelă sau paiete.

Prima zi a NYFW a avut o puternică componentă asiatică, dimineaţa au fost prezentate colecţiile sub brandul Fashion Hong Kong şi mărcii chineze Mukzin, în ale cărei rânduri s-au văzut multe locuri goale ca urmare a epidemiei de coronavirus din această ţara, iar în cursul serii a defilat marca taiwaneză Oqliq.

AGERPRES

×