x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Căsătoria dintre un rege și un model rus este pe sfârșite

Căsătoria dintre un rege și un model rus este pe sfârșite

24 Ian 2019   •   23:20
Căsătoria dintre un rege și un model rus este pe sfârșite

Căsătoria dintre regele malaezian și modelul rus este pe sfârșite, conform Dailymail.

Oksana Voevodina, de 25 de ani, a făcut senzație când s-a convertit la Islam pentru a se mărita cu Sultanul Muhammad V al Kelantan, de 49 de ani, cu o nuntă de invidiat în capitala Rusiei în noiembrie.

Sursele au spus că cuplul așteaptă primul copil după ce au fost la o clinică în Germania, dar media rusească spune că mariajul este în pericol.

Nu a existat un comentariu oficial despre relația lor, dar tatăl miresei, chirurgul rus Andrey Gorbatenko, a spus: „Nu e nimic adevărat. Nu citesc internetul, dar aș fi fost primul care ar fi știut”.

Sultan Muhammad V a abicat după ce a fost doar doi ani la putere. Sultanul Abdullah Sultan Ahmad Shah a fost numit regele Malaeziei astăzi.

Cele mai importante ziare din Rusia au scris că mariajul regal este în dificultate, adăugând și că divorțul este deja pregătit.

 

×
Subiecte în articol: rege model rus casatorie oksana voevodina