x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Monden Prințul Harry va discuta cu regina Elisabeta a II-a despre îndatoririle sale. Acesta a anunțat că se va retrage parțial din viața publică

Prințul Harry va discuta cu regina Elisabeta a II-a despre îndatoririle sale. Acesta a anunțat că se va retrage parțial din viața publică

13 Ian 2020   •   10:47
Prințul Harry va discuta cu regina Elisabeta a II-a despre îndatoririle sale. Acesta a anunțat că se va retrage parțial din viața publică

Prinţul Harry al Marii Britanii se va întâlni astăzi cu regina Elisabeta a II-a şi cu alţi membri de rang înalt ai Casei Regale britanice pentru a discuta despre planul său de a renunţa la o parte din îndatoririle regale.

Harry şi soţia lui, Meghan, ducesă de Sussex, au făcut miercuri un anunţ surprinzător, în care au spus că se vor retrage parţial din viaţa publică, vor deveni independenţi din punct de vedere financiar şi îşi vor împărţi timpul între Marea Britanie şi America de Nord pe măsură ce îşi vor construi progresiv un nou rol.

Regina Elisabeta a II-a va purta discuțiile cu nepotul ei pe domeniul Sandringham din estul Angliei, unde va fi abordată chestiunea viitoarelor roluri oficiale care le vor reveni lui Harry, în vârstă de 35 de ani, şi Meghan, în vârstă de 38 de ani, dup cum a transmis presa britanică.

Palatul Buckingham şi ducii de Sussex nu au confirmat această întrevedere.
Mulţi comentatori şi marile tabloide britanice au criticat planurile cuplului princiar de a renunţa la o parte din îndatoririle lor regale.

Criticile s-au intensificat vineri, după ce Palatul Buckingham a confirmat că fosta actriţă americană Meghan Markle a luat avionul spre Canada, unde a locuit mai mulţi ani în timp ce filma pentru popularul serial de televiziune "Suits".

Harry şi Meghan au mai spus că intenţionează să restricţioneze accesul presei în vieţile lor şi că se vor retrage din sistemul rotativ utilizat de rudele prinţului Harry pentru a asigura acoperirea mediatică a evenimentelor ce vizează familia regală a Marii Britanii.

Anunţul lor a fost făcut după ce ducele şi ducesa de Sussex au denunţat o serie de articole de presă intruzive şi lipsite de acurateţe, dar şi atacurile virulente care îi vizau pe reţelele de socializare, inclusiv atacuri rasiste la adresa lui Meghan, a cărei mamă este o persoană de culoare.

Harry şi Meghan s-au întors la începutul săptămânii trecute în Marea Britanie după o vacanţă de şase săptămâni petrecută în Canada, ţară membră în Commonwealth, alături de fiul lor, Archie, în vârstă de opt luni.

AGERPRES

×