x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Timp liber Relatii RETROSPECTIVĂ 2018 Despărţiri celebre

RETROSPECTIVĂ 2018 Despărţiri celebre

26 Dec 2018   •   10:30
RETROSPECTIVĂ 2018 Despărţiri celebre

Celebrităţile sunt înconjurate de o aură de fericire eternă şi proiectează o armonie care îi face pe fani să simtă bucurie. De multe ori este vorba doar de aparenţe. În pofida postărilor pe care le afişează pe conturile lor de socializare, vedetele sunt la rândul lor oameni, care se confruntă cu aceleaşi probleme de cuplu. Singura deosebire este că atunci când se despart devin un subiect de ştire ce face înconjurul lumii.
Dragostea ia sfârşit şi pentru celebrităţi iar despărţirile sunt uneori discrete, alteori controversate, în timp ce pentru unii sunt doar zvonuri. Anul 2018 se încheie îngroşând lista cuplurilor de vedete care s-au despărţit, unii după mai mult de douăzeci de ani ca Robert de Niro şi Grace Hightower, alţii după doar doi ani ca Jennifer Aniston şi Justin Theroux.

Al Bano şi Loredana Lecciso, divorţ după 18 ani de căsătorie
La sfârşitul lunii ianuarie cântăreţul italian Al Bano (74 de ani) şi prezentatoarea Loredana Lecciso (45 de ani) anunţau că au decis să divorţeze după 18 ani de căsătorie. Cei doi au împreună doi copii. Prezentatoarea a decis să plece definitiv din casa pe care o împart la Cellino San Marco, oraşul natal al artistului. Mass-media italiene semnalează că motivul acestei despărţiri ar putea fi gelozia pe care Loredana o simte faţă de fosta soţie a lui Al Bano, Romina Power, cu care artistul menţine o relaţie foarte bună şi cu care a susţinut numeroase concerte.
Pe lângă această veste, Al Bano a anunţat pentru a doua oară că renunţă la scenă la sfârşitul acestui an.


Cântăreţul italian a făcut primul anunţ de acest fel în programul de televiziune Porta a Porta, după ce a suferit două preinfarcturi. Al Bano a spus că a sosit timpul să renunţe la muzică şi să se ocupe mai mult de viţa de vie, de măslini şi de familie. Totuşi, rămâne de văzut dacă este un lucru definitiv sau temporar, având în vedere că îl aşteaptă o agendă foarte încărcată de concerte internaţionale în care îl va însoţi, după cum se ştie, Romina Power.

Jennifer Aniston şi Justin Theroux s-au despărţit după doi ani de căsătorie
La jumătatea lunii februarie Jennifer Aniston şi Justin Theroux anunţau că divorţează a doua zi după Sf. Valentin, pe care au petrecut-o totuşi împreună. La câteva zile după anunţ, prieteni apropiaţi ai cuplului au dezvăluit un posibil motiv al acestei despărţiri: actriţa nu era dispusă să se mute la New York, iar soţul ei nu mai dorea să trăiască la Los Angeles. Jennifer şi Justin, care locuiesc în cartierul multimilionarilor Bel Air din Los Angeles, s-au întâlnit în 2008 şi au avut o relaţie din 2011.

Cei doi şi-au anunţat logodna în august 2012 şi s-au căsătorit în august 2015.
"Din dorinţa de a reduce la tăcere zvonurile, am decis să ne anunţăm separarea", declara cuplul în acest comunicat, vorbind despre o "decizie comună luată cu dragoste la sfârşitul anului trecut". "Suntem doi cei mai buni prieteni care am decis să ne despărţim ca şi cuplu, dar dorim să continuăm să ne celebrăm prietenia", au precizat ei.

Claire Foy şi Stephen Campbell Moore, căsnicie încheiată după patru ani
La sfârşitul lunii februarie, Claire Foy, protagonista serialului "The Crown", care prezintă viaţa reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, anunţa că s-a despărţit de soţul ei, actorul Stephen Campbell Moore, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat patru ani. Actriţa britanică, în vârstă de 33 de ani, a dezvăluit că a rămas în relaţii de bună prietenie cu soţul ei. "Ne-am despărţit şi trăim separat deja de ceva vreme. Vom rămâne însă buni prieteni şi vom avea cel mai mare respect unul faţă de celălalt", a adăugat Claire Foy. Stephen Campbell Moore, în vârstă de 38 de ani, este cunoscut pentru rolul profesorului Tom Irwin din filmul "The History Boys".


Claire Foy şi Stephen Campbell Moore au jucat împreună în filmul "Season Of The Witch" (2001). Cei doi actori s-au căsătorit în 2014 şi au împreună o fiică, Ivy Rose, născută în martie 2015.

Guillermo del Toro şi Lorenza Newton au pus capăt la 20 de ani de mariaj
Regizorul mexican Guillermo del Toro a venit la gala premiilor Oscar însoţit de o actriţă, nu de soţia sa cu care a fost căsătorit timp de 20 de ani. Pe mulţi i-a uimit faptul că del Toro nu a venit împreună cu Lorenza Newton, femeia cu care s-a căsătorit în 1986, la un eveniment atât de important din viaţa lui.
După ce toată lumea s-a întrebat despre absenţa soţiei sale, Guillermo del Toro a confirmat mass-media că este proaspăt divorţat. "M-am despărţit de soţia mea în februarie 2017 (...) dar puţină lume ştia acest lucru", a explicat laureatul cu premiul Oscar pentru filmul "The Shape of Water".


După o căsnicie de peste două decenii şi doi copii, Marisa şi Mariana del Toro, regizorul şi operatoarea de imagine Lorenza Newton au decis să pună capăt căsniciei lor.
În faţa zvonurilor suscitate la sfâşitul lunii februarie, regizorul a decis să tranşeze subiectul şi să-şi confirme oficial divorţul în martie.

Donald Trump Jr. şi Vanessa Trump au divorţat după 12 ani
În prima jumătate a lunii martie Vanessa Trump, soţia fiului cel mare al preşedintelui american Donald Trump, anunţa că a depus la tribunal cererea de divorţ de soţul său, Donald Trump Jr., după o căsnicie de 12 ani şi cinci copii împreună. Cei cinci copii au vârste cuprinse între 3 şi 10 ani.


Cei doi soţi se confruntau cu probleme, se pare din cauza absenţelor prelungite ale lui Donald Trump Jr., în vârstă de 40 de ani, iar apropiaţii cuplului au declarat că se aşteptau ca relaţia lor să se încheie cât mai curând cu un divorţ.
"Problemele sunt de mult timp prezente. Cuplul spera să rămână împreună pe perioada mandatului lui Trump, însă a devenit tot mai greu să-şi rezolve aceste probleme. El nu este niciodată prezent", declarase o sursă apropiată celor doi soţi.
Vanessa Trump, fostă top model în vârstă de 40 de ani, speră să nu fie nevoie de o bătălie judiciară pentru a obţine custodia copiilor sau pentru bunurile sale. Cuplul s-a căsătorit în 2005 pe proprietatea lui Donald Trump din Florida, Mar-a-Lago, unde s-a căsătorit şi actualul preşedinte cu Melania şi unde cuplul prezidenţial îşi petrece vacanţele.

Manuel Valls şi Anne Gravoin, punct final după 12 ani de convieţuire
La mijlocul lunii aprilie fostul premier francez Manuel Valls anunţa că divorţează de soţia sa, violonista Anne Gravoin, după opt ani de căsătorie şi 12 ani de viaţă în comun. Fostul şef al guvernului socialist, în vârstă de 55 de ani, declarase că nu va face alte comentarii şi că doreşte să-i fie respectată viaţa privată.


"O despărţire este întotdeauna dureroasă", asigurase Valls, prim ministru în timpul preşedinţiei lui Francois Hollande, în perioada martie 2014 şi decembrie 2016.
Manuel Valls şi Anne Gravoin s-au afişat împreună la evenimentele din timpul mandatului lui Hollande.
Soţia sa l-a susţinut public pe Valls în timpul candidaturii sale pentru alegerile primare ale Partidului Socialist, pe care le-a pierdut în favoarea lui Benoit Hamon.

Channing Tatum şi Jenna Dewan, un "cuplu de aur" care se desparte după 9 ani
În aprilie Channing Tatum şi Jenna Dewan, care formau "un cuplu de aur", anunţau că se despart după un mariaj de nouă ani. Într-o declaraţie postată simultan pe profilurile lor de social media cei doi au precizat că "deşi absolut nimic nu s-a schimbat cu privire la cât de mult ne iubim, dragostea este o aventură frumoasă care ne duce pentru moment pe căi diferite".
"Nu există secrete sau evenimente picante la baza deciziei noastre - doar doi prieteni extrem de buni care au realizat că este timpul să ia distanţă unul de altul şi să se ajute să trăiască cele mai fericite şi mai împlinite vieţi", se precizează în declaraţia semnată "Chan & Jenna".
Actorii au subliniat că formează "în continuare o familie" şi vor fi întotdeauna "părinţi iubitori şi dedicaţi" pentru Everly, fiica lor în vârstă de cinci ani.


Cei doi, în vârstă de 37 de ani, s-au cunoscut pe platourile de filmare la "Step Up" (2006) şi s-au căsătorit în 2009. Mass media au emis diferite ipoteze pentru a încerca să explice despărţirea lor (precum o posibilă dependenţă de alcool a lui Tatum), dar niciuna nu a fost până la urmă confirmată.

Geena Davis şi Reza Jarrahy s-au despărţit după 16 ani
La începutul lunii mai actriţa americană Geena Davis, în vârstă de 62 de ani, anunţa că divorţează de cel de-al patrulea său soţ, Reza Jarrahy, punând astfel capăt unei căsnicii care a durat 16 ani. Cel de-al patrulea soţ al vedetei americane, devenită celebră cu rolul din filmul "Thelma & Louise", a depus în instanţă documentele prin care a solicitat divorţul.


Reza Jarrahy, în vârstă de 47 de ani, a invocat motivul diferenţelor ireconciliabile şi a solicitat drept comun de custodie asupra celor trei copii ai cuplului - Alizeh, în vârstă de 16 ani, şi gemenii Kaiis şi Kian, în vârstă de 13 ani.
De asemenea, el a solicitat pensie alimentară şi a cerut tribunalului american să îi anuleze obligaţia legală de a plăti la rândul său o pensie alimentară.
Înainte de acest divorţ, Geena Davis a mai fost căsătorită de trei ori: cu Richard Emmolo, între 1982 şi 1983, cu actorul Jeff Goldblum, în perioada 1987-1990, şi cu regizorul Renny Harlin, în perioada 1993-1998.
Geena Davis şi Reza Jarrahy erau căsătoriţi din septembrie 2001.

Lily Allen şi Sam Cooper, despărţire amiabilă după 5 ani
Divorţul cântăreţei Lily Allen a fost finalizat la începutul lunii iunie. Lily Allen şi soţul ei, Sam Cooper erau despărţiţi de doi ani. Cei doi s-au căsătorit în 2011 şi au rămas "buni prieteni". Invitată la emisiunea "Loose Women", Lily Allen a vorbit şi despre noul ei album. "Au fost câteva circumstanţe cam ciudate pentru mine în perioada în care am înregistrat acest album. Am trecut printr-o despărţire şi un divorţ. De fapt, au trecut abia trei zile de la finalizarea divorţului", a declarat ea.


"Eu şi soţul meu împărţim custodia copiilor - o săptămână eu, o săptămână el, iar acest aranjament este util pentru activitatea mea, pentru că atunci când copiii se află la el, eu pot să mă concentrez pe deplin asupra muncii mele din studiourile de înregistrare", a precizat vedeta pop, în vârstă de 33 de ani.
"Amândoi ne iubim copiii, am rămas cu adevărat prieteni buni, copiii noştri merg la o şcoală care se află la jumătatea distanţei dintre casele noastre, iar lucrurile s-au rezolvat astfel cu bine", a mai spus Lily Allen.
Lily Allen şi Sam Cooper au împreună două fiice - Ethel, în vârstă de şase ani, şi Marnie, în vârstă de cinci ani.

Boris Johnson şi Marina Wheeler, un cuplu veteran care se desparte după 25 de ani
Fostul ministru de externe britanic Boris Johnson şi soţia sa, Marina Wheeler, anunţau la începutul lunii septembrie că s-au separat şi urmează să divorţeze. Într-o declaraţie comună transmisă prin intermediul unui prieten de familie, cuplul a precizat că separarea s-a produs ''în urmă cu câteva luni''.


Anunţul intervenea după ce presa a dezvăluit că Boris Johnson şi soţia sa, de profesie avocat, ambii în vârstă de 54 de ani, nu mai trăiesc împreună.
"Cu câteva luni în urmă, după 25 de ani de căsnicie, am decis că este spre binele nostru să ne separăm'', se arată în declaraţia comună. "Am convenit ulterior să divorţăm, iar acest proces este în curs de desfăşurare. În următorii ani vom continua să ne susţinem cei patru copii în calitate de prieteni'', au menţionat cei doi, adăugând că nu vor mai face alte comentarii pe acest subiect.

Robert de Niro şi Grace Hightower, o căsnicie trainică destrămată după 20 de ani
La sfârşitul lunii noiembrie celebrul actor Robert De Niro, câştigător a două premii Oscar, anunţa că s-a despărţit de soţia sa după mai bine de 20 de ani de căsătorie. Cuplul s-a căsătorit în 1997 după o întâlnire la un restaurant din Londra şi are doi copii: un fiu, de 20 de ani, şi o fiică de şase ani.


De Niro, în vârstă de 75 de ani şi Hightower, în vârstă de 63 de ani, s-au mai despărţit în trecut, actorul depunând actele de divorţ în 1999. Ulterior s-au împăcat şi au reînnoit jurămintele de cununie în 2004.
Grace Hightower este cea de-a doua soţie a lui De Niro. El a mai fost căsătorit cu actriţa Diahnne Abbott în 1976, cu care are doi copii. Cei doi au divorţat în 1988. De Niro are de asemenea doi copii cu fosta sa iubită Toukie Smith. 

AGERPRES

×