x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Sanatatea copilului Consumul mare de gluten în timpul sarcinii ar putea duce la apariţia diabetului zaharat tip 1 la copil

Consumul mare de gluten în timpul sarcinii ar putea duce la apariţia diabetului zaharat tip 1 la copil

20 Sep 2018   •   16:26
Consumul mare de gluten în timpul sarcinii ar putea duce la apariţia diabetului zaharat tip 1 la copil

Consumul unor cantităţi mari de gluten în timpul sarcinii poate dubla riscul ca bebeluşul să dezvolte diabet de tip 1, potrivit unui nou studiu, notează Daily Mail.

Un studiu efectuat pe 63.500 de femei a descoperit că cu cât cantitatea de gluten consumată în timpul sarcinii este mai mare, cu atât este mai mare şansa ca cel mic să dezvolte diabet când ajunge la vârsta de 16 ani.

Cercetătorii, din Danemarca, Islanda şi SUA, spun că sunt necesare mai multe studii, înainte ca femeile să înceapă să-şi schimbe dietele. Cu toate acestea, în cazul în care teoria va fi confirmată, rezultatele vor schimba complet modul în care medicii se raportează la diabetul de tip 1.

Boala autoimună nu permite corpului să producă suficientă insulină sau corpul foloseşte insulina în mod deficitar. Comparativ cu diabetul de tip 2, diabetul de tip 1 nu are nimic de-a face cu stilul de viaţă şi este ireversibil.

Rezultatele studiului au fost publicate în British Medical Journal.

10% dintre femeile implicate în studiu, care au consumat cel mai mult gluten, respectiv 20 de grame pe zi, echivalentul a 13 felii de pâine, au de două ori mai multe şanse ca bebeluşii să dezvolte diabet de tip 1. Cu toate acestea, riscurile absolute rămân mici, având în vedere că doar 0,52% dintre femeile care au consumat cel mai mult gluten chiar au avut un copil cu diabet de tip 1.

 

 

×