x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 6 factori și greșeli care duc la încetinirea arderilor metabolice. Și soluția eficientă

6 factori și greșeli care duc la încetinirea arderilor metabolice. Și soluția eficientă

16 Mai 2019   •   18:30
6 factori și greșeli care duc la încetinirea arderilor metabolice. Și soluția eficientă

Da, există metabolism lent, nu este doar o scuză mult prea invocată pentru cei prea leneși să se miște sau care nu pot ține o cură de slăbire. La fel de adevărat este că arderile, ca mai toate procesele din organism, se încetinesc odată cu înaintarea în vârstă. De asemenea, metabolismul ține mult și de factorii genetici, unele persoane pur și simplu sunt mai norocoase. 

Dar, de foarte multe ori, stilul de viață este cel care determină încetinirea proceselor metabolice pentru că e un răspuns de apărare al organismului față de dezechilibre.

Iată, așadar există greșeli pe care le facem în stilul nostru de viață sau afecțiuni pe care le neglijăm care au ca rezultat încetinirea arderilor dar există și soluții pentru intensificarea lor. Vi le spun mai întâi pe acestea și apoi, desigur, și soluțiile. 

6 factori care încetinesc metabolismul

1. Stresul

Există persoane care, în condiții de stres, se îngrașă, chiar dacă nu mănâncă mai mult. Explicația științifică ar fi că acesta este corelat cu eliberarea de cortizol, hormon aflat în strânsă legătură cu procesele metabolice. Primul lucru pe care-l puteți face este să încercați să eliminați factorii de stres. Știu, e simplu de zis.

2. Hormonii

Dezechilibrele hormonale pot fi cauza metabolismului lent, în special a testosteronului, al cărui nivel oricum scade odată cu înaintarea în vârstă. Despre cortizol am vorbit la punctul anterior iar disfuncțiile glandei tiroide, de asemenea, au influență asupra arderilor.

3. Lipsa de somn

Am spus de nenumărate ori în articole anterioare că somnul este esențial pentru un adult sănătos și cu atât mai mult dacă vrei să slăbești. Privat de somn, și mă refer la somn de calitate, organismul intră în stare de avarie și începe să-și ia măsuri. Plus că lipsa odihnei crește rezistența la insulină, una dintre cauzele obezității.

Un adult este recomandat să doarmă 7-8 ore pe noapte, de preferință în intervalul orar 22-6.

Citeste mai mult pe andreeasava.ro

×