x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate 7 sfaturi care îți pot aduce un somn liniștit în 2019

7 sfaturi care îți pot aduce un somn liniștit în 2019

06 Feb 2019   •   15:06
7 sfaturi care îți pot aduce un somn liniștit în 2019

Numeroase studii au descoperit că somnul insuficient crește riscul unei persoane de a se îmbolnăvi de afecțiuni medicale grave. Printre aceste probleme de sănătate se află și bolile cardiovasculare, diabetul și obezitatea. În plus lipsa de somn a fost asociată cu reducerea duratei de viață. În concluzie îmbunătățirea calității somnului este esențială pentru menținerea sănătății fizice și psihice a oamenilor.

Lipsa de somn îi face pe oameni mai vulnerabili la virusuri și bacterii, de ceea ei se pot îmbolnăvi mai rapid de răceală și gripă. Lipsa de somn afectează negativ sistemul imunitar al organismului, duce la scăderea lui, la declanșarea bolilor autoimune. Vârsta are și ea un efect asupra somnului. Se spune că după vârsta de 45-50 de ani, oamenii se culcă mai devreme, au somnul mai agitat, se trezesc de multe ori noaptea și se simt mai obosiți.

Iată câteva sfaturi care vă ajută să dormiți mai mult, să vă odihniți mai bine, să aveți un somn mai odihnitor:

1.Renunță la cafea!

Cafeina este o substanță care favorizează insomnia. Ea combate absorbția adenezinei ceea ce inhibă capacitatea de a te calma și relaxa și deci apare riscul de tulburări de somn.  

2. Bea ceva cald seara, înainte de culcare

Băuturile calde sunt un mic ajutor pentru inducerea senzației de somn. Bea un ceai cald din flori de tei seara, sau un pahar cu lapte cald cu puțină miere și vei vedea că starea de somnolență se instalează rapid.

De asemenea, contează și temperatura în dormitor, dacă este frig cu siguranță nu vei avea un somn bun. Frigul este stresant și în plus poate crea o stare de disconfort care persistă și enervează, iar asta nu te va lăsa să dormi. Dacă este prea cald de asemenea nu este bine, deoarece probabil știi din experiență că și acest lucru te poate împiedica să adormi.

3. Lenjeria de pat frumoasă și confortabilă contribuie la calitatea somnului

Ea trebuie să fie din țesături din fibre naturale de bumbac care au proprietăți superioare fibrelor sintetice. Țesăturile sunt antialergice, rezistente, se spală ușor, lasă corpul să respire, oferă o senzație plăcută la atingere datorită tușeului neted și uniform.

Există o selecție atent realizată de produse moderne, seturi de lenjerii de pat care se pot comercializa rapid și avantajos din magazinele online. De exemplu un articol deosebit precum cuvertura pentru pat se poate achiziționa la un preț accesibil pe Internet, ea fiind un produs de calitate ideal pentru confort și sănătate. Materialele sunt foarte frumoase, atât din punct de vedere decorativ cât și practic, pot îmbunătăți calitatea somnului și designul în casă.

4. Nu dormi cu animale de companie în dormitor

Animalele de companie te pot trezi din somn, ele noaptea au obiceiuri diferite de dormit comparativ cu oamenii. Nu trebuie să le dai voie în cameră sau în pat dacă ții la calitatea somnului.

În plus, animalele de companie când îmbătrânesc se îmbolnăvesc și pot transmite boli, bacterii și virusuri care se pot absorbi prin căile respiratorii, au un anumit miros care poate fi deranjant și sforăie în timpul somnului destul de intens.

Cel mai bine este ca astfel de animale de companie, pe care cu siguranță le iubești, să doarmă în fața ușii închise a dormitorului. În acest fel ele nu îți vor perturba calitatea somnului și în plus vor dormi și ele mai comod.

5. Fă mișcare zilnic, în mod moderat

Dacă faci sport îți poți îmbunătăți calitatea somnului. Dacă faci mișcare senzația de oboseală și de somn apare în mod inevitabil. Asta nu înseamnă să faci prea mare efort chiar înainte de culcare pentru că efectul va fi invers. Se spune că activitatea sportivă prea intensă poate tensiona corpul, organismul va avea nevoie de aproximativ 2 ore pentru a se liniști. Prin sport se activează sistemul parasimpatic care influențează somnul.

6. Fă o baie caldă seara!

O baie caldă are proprietăți calmante, induce o stare de relaxare, liniște, iar somnul va fi mai bun, mai sănătos și mai odihnitor.

7. Nu ține gadget-uri sau televizorul în dormitor, renunță la gândurile negative fel de fel

Dacă ții televizorul și gadget-urile în dormitor ai toate șansele să dormi rău, iar a doua zi să fii agitat, irascibil, obosit și nervos. Acestea îți pot afecta calitate somnului, sistemul nervos, îți pot reduce timpul de somn. Aceste dispozitive îți distrug somnul! Trebuie să le deconectezi în timpul nopții sau să le muți din dormitor. Încearcă o noapte să dormi fără televizor și smartphone în cameră și vei vedea că somnul tău va fi mult mai odihnitor.

Foarte important este să fii calm, să alungi gândurile negative, să lași deoparte problemele pe care le ai de rezolvat în familie sau la serviciu. În general oamenii care au probleme fel de fel, sau care sunt stresați, pot sta ore în șir în pat fără a putea dormi. Ei se străduiesc să adoarmă, consideră că somnul va veni la un moment dat, implicarea în lupta pentru somn le poate crea o stare de tensiune care este dușmanul somnului. Desigur în cele din urmă reușesc să adoarmă, dar abia spre dimineață, ceea ce înseamnă că ajung să doarmă foarte puțin, fiind condiționați de o anumită oră, la care trebuie să fie la muncă.

Majoritatea oamenilor au nevoie de 7-8 ore de somn pe noapte pentru a fi odihniți. Dacă dorm mai puțin, 5-6 ore, ei se simt obosiți în timpul zilei și au o capacitate redusă de concentrare.

×