Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! AcceptX
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Tot mai multe cazuri de gripă. Autorităţile fac apel la populaţie să se vaccineze antigripal

09 Ian 2019

Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, spune că, în această perioadă, se înregistrează un număr mare de cazuri de gripă şi recomandă vaccinarea antigripală, iar în caz de viroză respiratorie, indiferent că este gripă sau nu, trebuie ca persoana infectată să stea izolată dacă este o infecţie mai gravă şi să nu se ia antibiotice.
"Cred că în acest an sezonul (de gripă - n.r.) a debutat puţin mai devreme decât anul trecut, dar nu înseamnă neapărat că va fi un sezon mai lung sau mai greu. Important este că înregistrăm un număr mare de cazuri de gripă în această perioadă şi, din nefericire, s-au înregistrat deja patru decese. Ce este îngrijorător - decesele au apărut şi la persoane care nu aveau afecţiuni preexistente, la bărbaţi tineri fără alte afecţiuni, ceea ce ne face să recomandăm vaccinarea pentru că este universală. Practic, orice persoană, după vârsta de şase luni, inclusiv copiii, beneficiază de vaccinare", a declarat Alexandru Rafila, miercuri, la Digi 24.
Medicul a precizat că şi în luna ianuarie este utilă vaccinarea.
"Ceea ce trebuie să facem este să ne vaccinăm la timp. (...) Şi în luna ianuarie este utilă vaccinarea, putem continua, depinde şi de evoluţia sezonului, pentru că între momentul administrării şi momentul apariţiei unităţii protectoare trec circa 15 zile. Trebuie să ne vaccinăm înainte de a fi expuşi la risc pentru vaccinare", a explicat Rafila.
Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie a arătat că sunt câteva sute de cazuri de gripă înregistrate în ultima săptămână.
"Ceea ce ne face să ne gândim că sezonul este în plină evoluţie şi altă soluţie în afară de vaccinare sunt măsurile generale de igienă şi, dacă avem o viroză respiratorie, indiferent că este gripă sau nu, să nu mergem în colectivitate, să izolăm persoana infectată la domiciliu sau la spital dacă este o infecţie mai gravă şi să nu luăm antibiotice - este o altă recomandare de care trebuie ţinut cont. (...) Problema legată de gripă este a complicaţiilor pe care le produce şi a mortalităţii pe care o produce în primul rând la persoane cu comorbidităţi, dar nimeni nu este scutit de complicaţii şi, din nefericire, şi decesul se poate înregistra chiar la persoane tinere fără afecţiuni cronice", a punctat Rafila.
Potrivit medicului există două tipuri de vaccinuri disponibile - vaccinul trivalent şi tetravalent. "Eficienţa este bună şi la vaccinul trivalent, ceva mai bună la vaccinul tetravalent. Îmbolnăvirile înregistrate în acest an sunt cu virusuri A. Ambele virusuri A - AH1N1, AH3N2 - sunt conţinute atât în vaccinul trivalent cât şi în cel tetravalent", a subliniat Rafila.
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat marţi că există patru decese cauzate de virusul gripal, afirmând că deocamdată nu se poate vorbi despre o epidemie, dar se aşteaptă o circulaţie mai intensă a acestui virus pe parcursul lunii februarie. 

AGERPRES

Ultima oră
Alte titluri din: Starea de sanatate
Apendicele, amigdalele, polipii au roluri în imunitate Apendicele, amigdalele, polipii au roluri în imunitate
Cum să nu te accidentezi la schi Cum să nu te accidentezi la schi
Mai multe titluri din: Starea de sanatate
Antena3.ro Horoscop cu Urania până vineri. Berbecii descoperă lucruri noi despre persoanele din jur, Gemenii sunt amatori de divertisment
Libertatea.ro Tânăra bătută de proxenetul din Germania, a murit. Anunțul făcut de o prietenă de familie
A1.ro Răsturnare de situație în cazul lui Gabi Rîpan! Ce au descoperit medicii în urma analizelor efectuate iubitului ei, care a provocat accidentul cumplit
IncomeMagazine.ro Avertismentul președintelui Asociatiei Analistilor Financiari-Bancari: Nu cumpărați acum locuințe. Preturile vor scădea cel putin cu 25%-30% in urmatorii 2-3 ani
Observator.ro Horoscop 24 ianuarie